Institutia noastra are o vocatie exhaustiva

Biblioteca Nationala a Romaniei a devenit, din nefericire, obiectul atentiei Directoratului pentru Educatie si Cultura din cadrul Parlamentului European, care si-a exprimat regretul si ingrijorarea pentru situatia creata prin decizia guvernamentala privind schimbarea destinatiei cladirii din Splaiul Independentei. In acest timp, asteptandu-se discutarea in Parlamentul Romaniei a viitoarei locatii a Guvernului, ministrul culturii, acad. Razvan Theodorescu, isi reafirma, public, pozitia conform careia cladirea in discutie este improprie pentru o biblioteca nationala. Mai putin public, Ministerul Culturii si Cultelor, prin directorul Directiei Patrimoniu, reactiveaza o seama de acuzatii calomnioase, legate de expunerea in Germania a pretiosului manuscris Codex Aures de la Alba Iulia, ce pareau definitiv clarificate. Momentul ales si motivatia acestei -redeschideri de caz- par mai curand o incercare de intimidare a conducerii si personalului Bibliotecii Nationale. In aceste conditii, am solicitat un interviu directorului acestei institutii, domnul Dan Erceanu.

Viata Bibliotecii Nationale merge inainte

– Cu nici o saptamana in urma, ati vernisat o expozitie, Carti, manuscrise, scrisori si afise donate Bibliotecii Nationale a Romaniei (din colectiile Zambaccian si ale altor donatori), ocazie cu care ati inmanat colectionarilor Marcel Zambaccian, Adrian Boeriu, Tudor Ghinea, Ana Maria Smigelschi, Hermina G.B. Anghelescu diplome de donator. Tot atunci, a fost deschisa lista Prietenilor Bibliotecii Nationale a Romaniei, care cuprinde, pe langa ultimii donatori, o seama de personalitati, ca prof. dr. Andrei Pippidi, scriitorul Tudor Octavian, colectionarul Ion C. Rogojanu, prof. univ. Mircea Anghelescu, Patrick Andre de Hillerin, Radu Filipescu, Mihai Razvan Ungureanu s.a. Ce credeti ca a determinat constituirea acestei asociatii tocmai in momente dificile pentru institutia pe care o conduceti?

– As cita pentru inceput o fraza din Apelul pentru constituirea Asociatiei Prietenii Bibliotecii Nationale a Romaniei, semnat de Marcel Zambaccian: -Aceasta poate parea unora o initiativa recenta, determinata de momentele nefaste – si, speram cu totii, curand trecatoare – pe care le are de infruntat unul dintre cei mai importanti pastratori ai patrimoniului cultural romanesc. Nimic mai fals; ideea unei asociatii de acest gen reprezinta in fapt reinnodarea unei traditii europene si romanesti de a aduna in jurul institutiilor de cultura, si in sprijinul lor, oameni dornici si capabili sa contribuie la imbogatirea colectiilor acestor institutii si, implicit, a patrimoniului national…-. Intr-adevar, in afara evenimentelor recente, viata Bibliotecii Nationale merge inainte cu intamplarile ei bune si rele. Intre cele bune, de exemplu, se numara donatiile. Evident fara o ritmicitate predictibila, pentru ca nu stii niciodata cand vine o donatie, ce determina un strangator de bunuri culturale sa le daruiasca. De multe ori, din pacate, moartea stabileste acest lucru. Este si acum cazul lui Dafinel Duinea, de exemplu, care a constituit o colectie foarte mare de ex-libris-uri (12.000 de exemplare). Vaduva sa, care s-a retras la o manastire, ne-a donat aceasta colectie. E interesant cum se completeaza gesturi aparent fara legatura intre ele. Noi am inceput tiparirea colectiei de ex-libris-uri din patrimoniul bibliotecii intr-un album de arta si intr-un CD-rom. Vom adauga si aceasta donatie, care face ca Biblioteca Nationala sa aiba una dintre cele mai mari colectii de acest fel din Romania. Speram sa strangem treptat in jurul nostru toate aspectele legate de aceste bijuterii de arta: colectionari, comunicari stiintifice, probleme de specialitate. Au fost si alti donatori deosebit de importanti, dintre care as aminti-o pe graficiana Ana Maria Smigelschhi, vaduva marelui pictor Alin Gheorghiu, care ne-a donat o serie celebra a acestuia, intitulata In jurul lui Arcimboldo: 100 de lucrari de arta, printre care si doua ghipsuri. O data organizata aceasta colectie, ea va fi expusa in Biblioteca Nationala. Valoarea lucrarilor face insa posibila expunerea lor oriunde in lume.

– In actualele conditii de spatiu, unde ganditi prezentarea ei?

– Vom incerca s-o expunem la etajul III, in rotonda, pe care am eliberat-o si care arata splendid. Cladirea este, de altfel, una de patrimoniu! Recentele donatii au adus insa in patrimoniul nostru si manuscrise sau scrisori importante, cum ar fi acelea din colectia Marcel Zambaccian (scrisori de la Mihail Jora catre Vasile Jianu, de la maresalul Averescu catre Alexandru Otetelesanu, de la Ileana Principesa a Romaniei catre generalul Dragalina) sau din donatiile facute de Tudor Ghinea si Adrian Boeriu (scrisori ale lui Noica catre diferite personalitati politice sau scriitori), dedicatii de carte, fotografii ale Mariei Filotti, ale lui Dimitrie Anghel sau ale regelui Carol al II-lea, pentru a enumera, la intamplare, cateva categorii de documente. … Un afis pentru un concert al lui George Enescu la Ateneul Roman este iarasi o piesa interesanta pentru grafia epocii, hartia respectiva, chiar.

Popesti-Leordeni era o buna solutie de razboi

– Stim cu totii ca, in ultimul moment, Guvernul a cerut Parlamentului sa decida – cum era si firesc – asupra viitorului sediu guvernamental. Evident, decizia nu va fi luata, prin forta lucrurilor, foarte repede. Care este, in acest status quo, situatia bibliotecii?

– Ar exista o sansa ca vocea ratiunii sa intre in anumite urechi. Anul acesta, dintre cele 70 de miliarde care ne-au fost alocate, am platit datoriile de anul trecut, am mai facut mici lucrari pana a aparut hotararea de Guvern care anunta luarea sediului de pe Splai.

Nu stim ce se va intampla in continuare. Noi avansam pana acum in conditii oarecum normale. Spre exemplu, anul trecut, in luna noiembrie, am avut anuntata licitatie pentru construirea de mobilier, care a fost insa stopata de Ministerul Culturii si Cultelor cu numai o zi inainte de data stabilita. Acolo urma, in niste depozite terminate – pentru ca depozitele sunt, in proportie de 90 la suta, terminate (20.000 de metri patrati din partea noastra de cladire) – sa mutam deja la raft exemplarele intangibile din depozitul legal, care, acum, este raspandit in diverse locuri. In corpul B, incepand de sus in jos, puteam aranja acest patrimoniu. Ar fi fost prima -intrare in piele- a unei biblioteci nationale. Acum ne indeplinim toate functiile, cat putem de bine, cu mijloacele si cu personalul restranse pe care le avem. Problema noastra se numeste spatiu si oameni. Este gata, de exemplu, corpul de carantina a cartilor, cu dotari speciale – gresie antiacida, geamuri termopan – care se vor distruge daca intra Guvernul acolo. Cladirea a fost conceputa pentru biblioteca. Spatiul era bun si conceput sa gazduiasca biblioteca in urmatorii 50 de ani, tinand cont de faptul ca o biblioteca, si mai ales una nationala, este un organism care creste continuu. In ea intra carte, periodice, diverse tiparituri, cum ar fi afise, programe, meniuri, carti de vizita, toate publicatiile care reprezinta memoria timpului respectiv. Putina lume stie, chiar intelectuali de marca uita ca o biblioteca nationala, pe langa functiile specifice unei biblioteci, are o vocatie exhaustiva, are datoria sa colectioneze tot. Orice alta biblioteca, incepand cu aceea a Academiei, a doua ca importanta intr-o tara, isi completeaza colectiile pe alese. Mutarea la Popesti-Leordeni era o solutie de razboi. Conditiile de acolo erau relativ bune pentru pachete, dar cartile nu puteau fi prelucrate, cercetate.

– Ministrul culturii afirma intr-un interviu acordat ziarului nostru ca spatiul cladirii Bibliotecii Nationale este deja uzat moral.

– Sunt convins ca domnul academician Razvan Theodorescu este gresit informat de catre apropiatii sai colaboratori. Cladirea a fost proiectata ca urmare a unor documentari peste hotare. In afara de termopan si de aer conditionat peste tot, care ar duce la costuri de intretinere faraonice (exista insa un sistem bine pus la punct de ventilatie), ea este perfecta pentru o biblioteca nationala si pentru clima noastra. Betonul si sticla presupun cheltuieli de intretinere extraordinare, pe cand zidaria traditionala are conditii naturale de tinut cartea si se potriveste succesiunii anotimpurilor, trecerii lente de la gama de sus a temperaturii si umiditatii admise intr-un depozit de carte la cea de jos. Eu stiu planurile pe dinafara. Pot sa va spun ca prelucrarea cartii si fluxul de cititori nu se intersecteaza. Sunt intrari, corpuri de cladire separate. Poate doar la bufet se vor intalni cititorii cu bibliotecarii. Si, vorbind serios, la manifestarile comune, care ar trebui sa aiba loc in aula pe care am tot cerut-o si nu ni s-a dat, fiind repartizata INID, conform ideii perpetuate din -l*ancien regime-, caruia locul respectiv i se parea -cam mare pentru biblioteca-. Iata ca, dupa 12 ani, mai sunt persoane carora spatiul de acolo li se pare prea mare pentru Biblioteca Nationala.

Cine comanda Politiei Romane?

– Cu ceva mai mult de doi ani in urma scriam despre scandalul -Codex Aureus-, despre anchetele ministerului privind deteriorarile semnalate de conservatorul de la Alba Iulia la intoarcerea acestui manuscris din Germania si despre concluziile echipei germane de experti venite sa analizeze acuzatiile. Credeam ca de atunci situatia a fost elucidata. Inteleg insa ca ea s-a acutizat in ultima vreme?

– Exista o seama de calomnii generate de doamna Sofia Stirban, o persoana cu competenta aproximativa, desemnata de Ministerul Culturii sa faca fisa de conservare la iesirea din tara a manuscrisului. Ea a inventat niste deteriorari, a inscenat chiar unele dintre ele, cultivand spori in alt laborator pe care i-a oprit din crestere si i-a asezat pe manuscris, semnaland apoi un atac biologic. Descrierea acestui atac a avut doua forme diferite pentru aceeasi deteriorare reclamata. Avem in dosarul intocmit cu aceasta ocazie documente care atesta acest lucru. O criminala inscenare pe un obiect de patrimoniu nu numai national, dar chiar universal, a fost insotita de calomnii la adresa persoanei care a facut actiunea de curierat, de transport acte. Codexul a avut garantii guvernamentale, la o suma de 25 milioane de dolari, din clipa in care piesa a fost luata de la Bathyaneum si pana in momentul intoarcerii: -din cui in cui- cum se spune. Deci de el a raspuns partea germana, reprezentata de restaurorul-sef din Landul Hessen, Klaus Peter Schmidt. Afirmatiile de deteriorare au fost dublate de altele calomnioase, potrivit carora noi am vandut dreptul de facsimilare. Ideea lansata de Sofia Stirban a fost ca nemtii, constatand in Germania deteriorarile, au facut rapid fotografii trucate pentru a le acoperi. Fotografierea acolo era imposibila. Era un an jubiliar, expozitia era organizata sub inaltul patronaj al Consiliului Europei, al sefilor de stat implicati si al Vaticanului. Incredibil este faptul ca aceste zvonuri au gasit o ureche atenta in Ministerul Culturii. Comisiile ministerului n-au putut ajunge la nici o concluzie. Asigurarea a fost prelungita in momentul aparitiei acuzelor de deterioare. A venit o echipa de cercetatori, in frunte cu un profesor de la Facultatea de restaurare si patologie a cartii vechi din Koln, cu aparatura necesara si au luat probele semnalate. Rezultatul analizei, trimis de ei, arata ca urmele negre de spori au fost aduse din alta parte si depuse pe manuscris dupa intoarcerea acestuia in tara.

In Romania functioneaza prezumtia de vinovatie

– Care este, de fapt, situatia reala a facsimilului aparut in Elvetia?

– Dupa cum se stie, o editura din Elvetia a publicat un facsimil dupa Codex Aureus, incluzand cele doua jumatati ale sale – cea de la Vatican si cea de la noi – intre copertile ce reproduc originalele.

Facsimilul este realizat dupa cliseele facute in 1993 la Alba Iulia (cu acceptul scris al fostului director al filialei, Iacob Marza, si ale actualei sefe, Darja, contra unor avantaje derizorii pentru Biblioteca Nationala: doua calculatoare si o suma de bani), cliseele fiind, in aceste conditii, proprietatea Administratiei pentru Parcuri si Castele din landul Hessen. Mai tarziu, cu ocazia aniversarii intalnirii dintre Papa Leon al X-lea si Carol cel Mare de la Paderborn, unde s-au pus bazele Europei moderne, si a organizarii unei mari expozitii unde urma sa fie expus si Codex Aureus, organizatorii au cautat o editura capabila sa realizeze un facsimil dupa acesta. Toate acestea le-am aflat pe parcurs, cercetand arhivele noastre si ca urmare a corespondentei purtate cu Germania la sfarsitul anului 1999 si inceputul lui 2000, cand am intocmit un dosar trimis spre cercetare la Alba Iulia. Cand am facut contractul de export temporar al Codexului, pentru a obtine totusi un avantaj pentru Biblioteca Nationala in urma efortului de constituire a dosarului de export, am primit promisiunea a trei facsimile care ar fi putut fi expuse, promisiune care a cazut, evident, in urma scandalului. Toate comisiile care au venit si au cercetat actele noastre pana acum au infirmat calomniile doamnei Stirban. Doamna Irina Harabagiu, directorul Directiei Patrimoniu din Ministerul Culturii si Cultelor, insa, care are impresia ca un facsimil este un fel de xerox care se face asa, pe sub masa, ca sa nu te prinda cineva, extragand din context niste imagini de film documentar realizat de nemti si niste declaratii din multimea de documente pe care am fost nevoiti sa o alcatuim in urma acestor acuzatii, crede probabil ca poate obtine sume importante de bani de la editura elvetiana. Eu n-am nimic impotriva ca nemtii sau elvetienii sa fie intrebati cum au obtinut acest drept de facsimilare si ca statul roman sa obtina eventual niste bani din aceasta poveste. Dar asta nu inseamna sa reinvii toate afirmatiile acestei persoane de la Alba Iulia, care a declansat scandalul pentru a-si acoperi propriile crime fata de un obiect de patrimoniu. Acum trebuie sa ne ocupam de dovedirea nevinovatiei noastre, pentru ca, daca la noi ar functiona prezumtia de nevinovatie, oricine ar consulta acel dosar de 400 de pagini nu ne-ar mai pune nici o intrebare. Probabil, aceeasi doamna din minister a comandat un articol in presa, care, documentat fiind, a spus insa adevarul, iar Politia romana a fost sfatuita, credem, sa se autosesizeze, ceea ce a si facut. Saptamana trecuta, Mihaela Golban a fost tinuta noua ore la Politie, pentru a da raspunsuri la niste intrebari generate de afirmatiile iresponsabile ale doamnei Stirban. In mod normal, Politia, daca a citit acel dosar a carui copie o are, ar trebui sa puna intrebari Sofiei Stirban, lui Iacob Marza, sefei filialei de acolo care pretinde ca a avut de la mine nu stiu ce aprobare verbala. Ceea ce mi se pare insa culmea ironiei este ca toate aceste obstructii si acuze au fost relansate de acelasi Minister al Culturii care dispune si luarea cladirii. Expertiza germana a transat discutiile cu societatea de asigurari. In pofida acestui lucru, acuzatiile se reiau. In plus, se adauga aceste acuzatii absurde legate de facsimilare, care dovedesc ca persoanele respective nu stiu ce inseamna si cat dureaza realizarea unui facsimil. E nevoie de ani de zile pentru a imita pergamentul de piele de vitel, litera de aur, culorile, toate accidentele pergamentului, coperta… Afirmatia in sine este o proba de ignoranta, care, venind din partea cuiva din Ministerul Culturii, ne pune in situatii ridicole in Occident. Expunerea Codexului intr-o expozitie de asemenea anvergura la nivel european a avut rostul de a ne prezenta lumii si altfel decat cu aurolaci si copiii strazii. Exista un dosar de presa de 700 de pagini, care arata ecoul prezentei Codexului in expozitie. Am fost laudati in fata organismelor europene, am fost apreciati de Biserica Catolica, de cele mai importante personalitati culturale si politice din Europa acelui moment. Si in locul unei strangeri de mana, primesti acuzatii care au ca efect anchetarea de catre Politie. Toata situatia este o dovada ca prezumtia de vinovatie functioneaza admirabil in Romania.

Doi ani de raspunsuri corecte la intrebari gresite

Mihaela Golban: -Mi se pare incalificabila aceasta situatie in care cineva, care a facut tot posibilul ca Romania sa iasa in lume, sa fie acuzat indirect si anchetat timp de doi ani si jumatate de Curtea de Conturi, apoi de Politia Economica, de Corpul de Control al ministrului. Nimeni nu este in stare sa ajunga la o concluzie dupa ce citeste un dosar de 400 de pagini de documente? Cred ca nimeni nu a citit nici macar o pagina. De doi ani si jumatate dau raspunsuri corecte la intrebari gresite.