Decanul de varsta al sculptorilor romani, Ion Irimescu, implineste astazi 100 de ani. Suntem, deci, in Anul Irimescu. Un an dedicat artistului ce a traversat un secol, poate cel mai framantat din istoria moderna a Europei. Un artist care a trait bucuriile si tristetile lumii, a asistat la surpari si inventari de lumi politice, a interiorizat momentele faste si rigorile veacului. Si le-a transformat in imagini ale lumii; ale unei lumi proprii, cladite din adanci zbuciumari si efemere efuziuni, din curiozitate, din interogatii adresate oamenilor si universului. Opera lui, cu o amprenta stilistica inconfundabila, este raspunsul dialogului omului cu divinitatea sub toate formele ce-i poarta pecetea. Si este, in acelasi timp, univers propriu, izbucnit din strafundurile fiintei sale, in actul demiurgic al creatiei. In fata unui artist si a unei opere a caror longevitate si viabilitate se inrudesc cu duratele biblice, cuvintele devin, parca, inutile.
La Multi Ani, Maestre!
Ziua in care s-au nascut genii
Astazi, in cea mai scurta zi a anului, se implinesc 130 si 100 de ani de cand, prin vointa bunului Dumnezeu, au vazut lumina zilei doi mari maestri ai sculpturii: in Bucovina, judetul Suceava, satul Preutesti – maestrul Ion Irimescu; iar la celalalt capat al tarii, cu 30 de ani mai devreme, in satul Hobita, plasa Pestisani, judetul Gorj – Constantin Brancusi.
Si unul, si celalalt au expus candva la Bucuresti in Saloanele -Tinerimei Artistice-… Si tot astfel, la Paris, la Salone d*Automne.
Iar moldoveanul Ion Irimescu, desigur in fratietate, i-a ridicat mesterului de la Hobita (care la Paris, unde a murit, nu are decat o strada) cate un admirabil monument: unul, la Bucuresti, celalalt, la Targu-Jiu. Asa incat, au ramas amandoi, intr-un fel, pe veci impreuna.
Iar astazi, la binecuvantata lui aniversare, ii uram maestrului Ion Irimescu aceeasi tinerete fara de batranete.
Si aceeasi minunata vrednicie.
Asa sa-i ajute Dumnezeu!
La Multi Ani!
Barbu Brezianu
Dumnezeu m-a facut sculptor, nu fotograf
Nu am fost manat numai de cele scrise in Sfintele Scripturi. Arta mea a fost o lupta permanenta ca sa duc ce aveam in cap, ideile mele deci, la o realizare convenabila din punct de vedere artistic, care sa ma satisfaca. La baza fiecarei lucrari au stat sentimentele mele. Arta nu este determinata stiintific. In arta nu stii de unde vin ideile tale si cat dureaza transpunerea lor in practica. Framantarile mele in singuratatea atelierului au dus la operele mele. (…)
Eu nu sunt Brancusi, sunt Irimescu. Insa si eu am mers in aceeasi directie, cea a artei creatoare de imagini. Dumnezeu, prin dragostea si harul sau, m-a facut, pot sa spun de la nastere, sculptor, nu fotograf. Ii multumesc pentru acest lucru. (…)
De multe ori am pornit de la o idee precisa, am realizat mai intai desenul, pe urma am inceput munca la lucrare, dar lucrarea exprima parca o alta idee. Si atunci am incercat sa ma transpun in locul lucrarii, in locul ideii emanate de lucrare. Nu se pot da reguli clare, precise. Nu stiu cum lucrau altii, dar eu asa am creat, fara vreo regula precisa. Creatia este o vesnica framantare in a traduce gandurile, din care multe apar in timpul reveriilor din noapte. Noaptea apar multe idei. Ziua lucram in atelier la o lucrare, iar noaptea ma gandeam la ce am facut. Asta mi se intampla. Si de multe ori ajungeam la atelier cu sufletul plin de sperante, insa seara ma reintorceam acasa infrant… In procesul meu de creatie regula a fost o exceptie. Ce conteaza este numai rezultatul. (…)
Faptul ca am creat sculptura aceasta, aceste lucrari, pentru mine a fost ceva asemanator cu a manca o mancare buna, a bea un pahar bun. Dorinta mea a fost sa activez in acest domeniu fara ganduri de bunastare materiala. Pentru mine, castigul era doar daca reuseam sa torn o lucrare in bronz sau sa o daltuiesc in marmura. Asta era castigul meu, nu banii. Fara indoiala ca atunci cand m-am nascut, Dumnezeu a aruncat o privire si spre mine, mi-a dat din harul sau. Dumnezeu a hotarat ce voi fi, nu eu. Cand se naste un copil la tara, pot decide parintii ca acesta va fi un mare artist, un mare om politic? Dumnezeu le hotaraste. (…)
Mai am trepte de urcat. Insa intervine acum si varsta. La o suta de ani nu mai poti lucra ca la 70 de ani …
Fragmente din cartea-interviu Izgonirea din Rai de Zoe Iustina Martin (Ed. Curtea Veche, 2002)
-Orice lucru nu-i altceva decat limita flacarii careia ii datoreaza existenta-
In creatia lui Ion Irimescu, faza cea mai recenta e rezultatul unei schimbari. Faza de experimente continuate, adica neincheiata inca, ea isi are insa premisele in personalitatea autentica a artistului, si nu in exterior. Vreau sa spun ca orice examinare mai atenta a fazelor anterioare ale artei sale descopera existenta, in embrion, a tensiunii catre exprimarea sintetica, laconica, sublinierea, la inceput usoara, in faza actuala, puternica, dar, asa cum am incercat sa arat, in mai multe randuri, in aceasta monografie, necontenit prezenta, a structurilor geometrice ale formelor vii, aspiratia catre portretul imaginar care, proiectiva, se preocupa mai putin de reproducerea unui model si mai mult de transmiterea unei reprezentari, a unei amintiri, a unui ideal, straduindu-se, pentru aceasta, sa inventeze semnele, deci formele plastice cele mai apte sa faca sensibile aceste existente ale psihicului si uneori numai chiar ale mentalului. (…)
Sub un decorativ aparent se ascunde un astfel de geometrism puternic expresiv (caci nu traductibilitatea in cuvinte e indicele expresivitatii), un ermetism, o ambiguitate, o expresivitate muabila si secreta de idol. Dar, in construirea nasului sau a ochilor, privitorul descopera, mai ales atunci cand examineaza lucrarea de profil, reminiscente din arta elina (de statuara arhaica si de gravare a modelelor)…
Ion Irimescu e unul dintre acei artisti rari care stiu sa impleteasca studiul atent si consecvent al naturii umane si al artei ca reflectare, expresie si inventie, cu sensibilitatea imaginatiei si luciditatea organizatoare, care cunosc masura, dar si aventura spirituala si artistica, intr-un fel de pulsatie continua ca si aceea a inimii. De aceea, ca despre orice personalitate vie, ca despre orice creatie in plina desfasurare, nici despre el, nici despre opera lui nu se pot formula decat concluzii partiale, ca acelea pe care am incercat sa le inchegam cu prilejul examinarii fiecarei mari etape parcurse pana acum. Dar ceea ce credem ca s-a impus cu limpezime e faptul ca Ion Irimescu a inscris, in fiecare din aceste epoci, mai multe pagini admirabile in istoria sculpturii romanesti.
Eugen Schileru. 1969
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
