Muzica si muzicieni finlandezi

In ultimii ani, Muzeul Enescu propune adesea concerte extrem de interesante care, pe langa muzica romaneasca si cea semnata de creatori de anvergura universala, aduc in prim-plan compozitori latino-americani, cehi, polonezi etc., oferind astfel o imagine a muzicii scrise de compozitori reprezentativi din tarile respective, a caror opera, deosebit de frumoasa, este poate mai putin cunoscuta publicului nostru. In acest context, serile muzicii finlandeze au reprezentat un real punct de atractie atat pentru melomani, cat si pentru specialisti, pentru ca, pe de o parte, pianista Ilinca Dumitrescu – in dubla ipostaza de interpret si de director al Muzeului – a prezentat, se pare pentru prima oara in Romania (dupa cum a afirmat ES ambasadorul Finlandei la Bucuresti, Pekka Harttila), un program decupat exclusiv din creatia compozitorilor din aceasta tara, intr-o structurare ce a permis publicului numeros sa descopere maniera de compozitie a diferitelor generatii de muzicieni, incepand, bineinteles, cu celebrul Jan Sibelius. Daca simfoniile, poemele sale simfonice sau Concertul pentru vioara sunt cantate frecvent pe scenele din intreaga lume, piesele pentru pian sunt poate mai putin abordate, astfel incat intepretarea unor miniaturi scrise intre 1895-1922 s-a dovedit binevenita, aducand parfumul romantic al meditatiei sensibile si al involburarilor nelinistite, dar si ritmurile pregnante, pline de voiosie si de un umor subtil in opusuri intitulate, in buna traditie a epocii, Impromptu, Cantec fara cuvinte, Vals-minut, Romanta, Humoresca, Arlechiniada sau Colombina. Ramanand in atmosfera specifica (post)romantismului, am ascultat apoi lucrari semnate de Selim Palmgren, compozitor contemporan cu Sibelius, renumit pianist concertist care, pe langa cele cinci Concerte, a dedicat pianului numeroase miniaturi in care se face simtita influenta muzicii impresioniste franceze, dar si a celei romantice germane, muzicianul fiind, deopotriva, cronicar muzical si autor al unor studii referitoare la Schumann. Interesant de mentionat este si faptul ca a fost invitat sa preia postul de profesor la celebra Eastman School of Music din Rochester – NY, oferit initial lui Sibelius. Totodata, a fost primul profesor de compozitie la Conservatorul din Helsinki, devenit, in 1939, Academia Sibelius. Pline de farmec, opusurile sale abordate de Ilinca Dumitrescu s-au derulat pe aceleasi coordonate ale poeziei romantice, titluri precum Romanta, Iluzie, Preludiu sau Noapte de mai fiind sugestive in acest sens. Partea a doua a recitalului a fost rezervata unor compozitori finlandezi din cea de-a doua jumatate a veacului XX – Joonas Kokkonen si Einojuhani Rautavaara – sonatele scrise in 1950, respectiv 1969 si 1970 reliefand specificul orientarilor stilistice ale celor doi creatori. Daca despre Kokkonen se spune ca este singurul care a urmat cu adevarat traditia lui Sibelius, fiind, deopotriva, un precursor al lui Bartok in plan stilistic, apeland si la tehnica dodecafonica atat in simfonia de camera, cat si in opusurile camerale, Rautavaara este considerat un adept al pluralismului stilistic, studiile efectuate la New York si Tanglewood sub indrumarea lui Aaron Copland, apoi la Ascona si Koln, conducand la o varietate aparte de expresie, trecand chiar de la o extrema la alta (de la traditionalism la constructivism, de la tenta mistica la serialismul total, fiind primul compozitor finlandez care a apelat explicit la aceasta tehnica, imbinata cu formele aleatorice, desi spiritul romantic, amintind chiar de Bruckner in Simfonia III, nu l-a parasit se pare niciodata. Parte din aceste repere s-au regasit in partiturile interpretate de Ilinca Dumitrescu in acea seara, pianista dovedind inca o data disponibilitatea si stiinta cu care trece de la muzica romantica la cea moderna – domeniu caruia ii acorda o atentie constanta.

Serile dedicate muzicii si muzicienilor finlandezi au continuat prin recitalul sustinut de pianistul Risto Lauriala, absolvent al Academiei Sibelius, dar si al cursurilor de la Academiile din Londra si Viena, devenind apoi el insusi profesor la Academia din Helsinki, activitatea pedagogica desfasurandu-se in paralel cu cea concertistica atat in tara natala, cat si in Europa, Japonia sau SUA. Performantele sale artistice au fost recompensate cu premii in competitii internationale, realizand totodata inregistrari pentru case de discuri de prestigiu precum Naxos sau Alba.

Aflat pentru prima oara in Romania, pianistul a optat, in acea seara, pentru lucrari de referinta din creatia universala, astfel incat l-am ascultat in Toccata, Adagio si Fuga in do major de Bach-Busoni, Sonata nr. 23 -Appassionata- de Beethoven, partea a doua a programului aducand o nota de inedit pentru ca pianistul a prezentat Sase lieduri de Schubert in transcriptia realizata de Liszt, precum si Vals trist si poemul Finlandia de Sibelius in aranjamentul pentru pian semnat chiar de compozitor. Temperamentul exploziv, alura sa masiva si siguranta tehnica pe claviatura s-au regasit in maniera foarte personala in care a parcurs partiturile extrem de dificile si solicitante, apeland la contraste puternice, in linii frante, cu izbucniri intr-un tempo adesea ametitor, recitalul sau devenind un adevarat vartej in care i-a purtat pe spectatorii care, la final, au aplaudat evolutia sa plina de sinceritate si dinamism.

Initiativa organizarii microfestivalului, concretizata de Muzeul Enescu in colaborare cu Ambasada Finlandei si cu Centrul Cultural Sindan, s-a dovedit o certa reusita, semn ca melomanii nostri sunt totdeauna interesati sa asculte lucrari celebre si interpreti binecunoscuti, dar si sa descopere muzici si muzicieni apartinand unor culturi care astfel ni se releva pregnant, in datele lor definitorii. Si pentru aceasta se cuvin multumiri tuturor celor care au facut posibil acest demers artistic de tinuta.