O stea cu suflet romanesc

In ultimele doua decenii, numele scenografei Maria Bjornson s-a impus cu stralucire pe mari scene din Europa si America, in special in spectacole de opera realizate alaturi de regizori importanti, fiind elogios apreciata pentru imaginatia debordanta, pentru seriozitatea si minutia cu care stia sa valorifice fiecare colt al scenei, fiecare detaliu de costum in productii de o diversitate si o anvergura impresionante. Admirand, -pe viu- sau doar pe casete video, splendoarea creatiilor sale, prea putini dintre noi stiau ca, de fapt, exceptionala artista era pe jumatate romanca, mama sa, Mia Prodan, fiind o rafinata intelectuala din Cluj, cu studii la Sorbona, casatorita apoi cu un prosper om de afaceri norvegian, Bjorn Bjornson, al carui bunic era castigator al Premiului Nobel – dramaturgul Bjornstjerne Bjornson – a carui statuie vegheza astazi, alaturi de cea a marelui Henri Ibsen, intrarea Teatrului National din Oslo, companie pe care, de altfel, a fondat-o in 1898.

Nascuta la Paris in 16 februarie 1949, Maria Elena a ajuns, impreuna cu mama sa, la Londra, unde a studiat la o manastire catolica, apoi la liceul francez din Kensington, fiind atrasa inca din copilarie de tot ce insemna spectacol, arhitectura, mobilier, costume sau pictura, intrand adesea, cu emotie, in superba sala de la Covent Garden, admirand, totodata, tablourile din muzeele londoneze. Mama sa a lucrat la BBC – sectia romana – dupa ce, o vreme, fusese doar ingrijitoare in birourile vestitei agentii, reusind sa-i asigure Mariei studiile la Scoala Centrala de Arta si Design; acolo a descoperit-o Philip Prowse, care a invitat-o la Glasgow, unde a lucrat timp de doi ani cu rezultate notabile, realizand, la teatrul orasului, scenografia pentru 13 productii, printre care piesele -Trei surori- sau -Mica Alice-, devenind apoi asistenta lui Prowse la productia cu -Tamburlane- montata in cadrul Festivalului de la Edinburgh. Dar la Glasgow a avut loc o intalnire hotaratoare pentru evolutia carierei tinerei scenografe, cunoscandu-i pe David Pountney si Graham Vick, cei care aveau sa devina, in scurt timp, regizori -de top- extrem de solicitati pe toate marile scene, in ciuda faptului ca productiile lor au fost, nu o data, contestate vehement de publicul (mai) conservator. De altfel, Maria Bjornson a colaborat cu Puntney la realizarea spectacolului cu opera -Katia Kabanova- de Janacek pe scena Festivalului de la Wexford, productie care a marcat lansarea regizorului intr-o cariera fulminanta. Dupa 20 de ani, cei doi artisti preconizau sa reia colaborarea pentru un nou titlu ce urma sa fie montat la Bregenz, in 2005.

Tanara scenografa a colaborat, in paralel, cu Opera Nationala din Scotia, cu Compania Regala Shakespeare si cu celebrul Balet Regal. Dar punctul culminant al activitatii sale a fost fastuoasa montare conceputa pentru -Fantoma de la opera-, un musical semnat de Andrew Lloyd Weber care, dupa premiera de la Teatrul Regal din Londra in 1986, a fost aclamat apoi pe toate meridianele lumii, de la Tokio la New York, de la Viena la Melbourne. Nu intamplator, pentru aceasta performanta, considerata a fi una dintre cele mai complicate viziuni scenografice din istoria teatrului, Maria Bjornson a obtinut, in 1988, doua premii Tony pentru decoruri si costume. Dupa acel succes fabulos, a continuat colaborarea cu Lloyd Weber in -Aspects of Love- (titlu prezentat atat la Londra, cat si pe Broadway), montand totodata -Cosi fan tutte- de Mozart la Glyndebourne (1991) si -Frumoasa din padurea adormita- de Ceaikovski la Covent Garden (1994). Prestigiul sau necontestat si, ceea ce este mai rar, unanim apreciat, a determinat invitarea repetata la Covent Garden pentru a realiza scenografia unor spectacole de mare succes, precum -Cavalerul rozelor- de Richard Strauss, -Don Giovanni- de Mozart sau -Povestirile lui Hoffmann- de Offenbach, la acestea adaugandu-se -Walkiria- de Wagner si -Jucatorul- la Opera Nationala Engleza, -Dama de pica- de Ceaikovski la Opera Daneza sau -Katia Kabanova- si -Jenufa- de Janacek la Opera din Houdson, scena pentru care a pregatit si scenografia pentru premiera mondiala a lucrarii -Micul Print- de Rachel Portman si Nicholas Wright, care va vedea lumina rampei spre sfarsitul acestui an. Scene importante din Olanda, Germania, Italia, Elvetia, Canada sau Australia au beneficiat de superbele sale decoruri si costume in numeroase premiere de anvergura, iar montarile pe care le-a realizat pe West End, alaturi de -Fantoma de la Opera- – -Follies-, -Ingerul albastru-, -Camille-, -Hedda Gabler- etc. -, au fost, de asemenea, incununate cu numeroase distinctii, printre care Premiul Criticii newyorkeze si premiul revistei -Brittish Drama Magazine- – 1987. Unul dintre cele mai apreciate spectacole a fost -Grandoarea si decaderea orasului Mahagony- pentru care a semnat secnografia la Teatrul Verdi din Florenta in cadrul celebrului Festival Maggio Musicale, regizor fiind Graham Vick.

Scandalul creat in jurul documentarului BBC, referitor la presupusa ineficienta si extravaganta a manierei in care se reconstruia Covent Garden, a determinat hotararea de a abandona scenografia, mai ales ca suferise enorm si se simtise extrem de umilita de acuzele ce i se adusesera pentru ca montase simultan -Frumoasa din padurea adormita- si -Katia Kabanova- la opera londoneza, ceea ce unii au considerat… prea mult. Le destainuise prietenilor apropiati intentia de a se dedica sculpturii, dorind chiar sa concretizeze un proiect destul de fantezist – o statuie care sa o infatiseze pe Boadiceea plutind, in flacari, pe Tamisa. Dar acelasi Graham Vick a convins-o sa revina pe scena, astfel incat, in octombrie 2001, a semnat scenografia pentru -Macbeth- de Verdi, spectacol prezentat la Scala din Milano sub bagheta lui Riccardo Muti (rolul titular fiind sustinut de Leo Nucci).

-Vulpea cea isteata- de Janacek la Opera Nationala Welsh, -Fedra- sau -Britannicus- la Almeida, dar si opera -Troienele- de Berlioz, a carei premiera a avut loc la Metropolitan in luna februarie 2003, marcand debutul sau pe scena celebrului teatru newyorkez, se adauga seriei spectaculoase de reusite pe care Maria Bjornson le-a inscris in cariera sa. Premiera care i-a adus consacrarea pe scena de la Met a reprezentat insa ultimul sau spectacol, ultima sa creatie, pentru ca, in 13 decembrie 2002, inima sa a incetat sa mai bata. Trupul i-a fost gasit in apartamentul sau din Londra. Avea doar 53 de ani si se afla in plina ascensiune a unei cariere stralucite, fiind considerata printre cei mai buni scenografi ai ultimelor decenii. In seara premierei, directorul general al Metropolitan, Joseph Volpe, a declarat ca -Troienele-, opera prin care se celebreaza bicentenarul nasterii lui Hector Berlioz, va fi, totodata, un omagiu pe care intreg ansamblul il va aduce celei care a fost Maria Elena Bjornson, cea care, dupa cum declara regizoarea spectacolului, Francesca Zambello, -a inspirat multi oameni, a fost un adevarat colaborator; desena permanent, in studioul sau erau, peste tot, bucatele de hartie pe care notase diversele idei care se nasteau continuu. Nu a facut niciodata compromisuri, a analizat si reanalizat fiecare detaliu – era o perfectionista.-

Galeria scenografilor de renume este acum mai saraca – si este pacat ca abia acum, prin disparitia ei extrem de mediatizata si deopotriva regretata de lumea teatrului mondial, aflam si noi ca Maria Elena Bjornson a fost… si romanca.