Prin traditie, in Saptamana Patimilor se canta, pe scenele de concert, vestitele oratorii pe care Bach le-a compus pornind de la textele apostolilor, in special -Patimile dupa Matei- (Matthaus Passion) fiind programat pentru frumusetea si profunzimea muzicii si a mesajului transmis cu simplitate si maretie deopotriva – un prilej de imbogatire spirituala, de reculegere si, daca interpretarea este pe masura, de implinire sufleteasca in pragul Invierii Domnului.
Daca la noi, aceasta partitura – asemeni tuturor celorlalte cu caracter religios – a fost cantata extrem de rar in cea de-a doua jumatate a veacului XX, din motive bine stiute, dupa *90, melomanii au avut prilejul sa (re)descopere splendoarea creatiei (pe care Bach a prezentat-o, in prima auditie absoluta, in 19 aprilie 1729, la Leipzig), intrand de atunci in traditia fiecarei stagiuni muzicale, asteptata cu nerabdare de catre iubitorii sonoritatilor bachiene. De aceasta data, fragmente din oratoriu au rasunat la Sala Radio, in interpretarea Corului si Orchestrei de Camera Radio, sub bagheta dirijorului englez Neil Thomson, binecunosut publicului nostru inca din 1991, cand a fost, pentru prima oara, oaspete al scenelor noastre de concert, remarcat pentru rigoarea si supletea cu care abordeaza un repertoriu divers, bine conturat in plan stilistic, maniera sa agreabila de lucru fiind, de altfel, deosebit de apreciata de ansamblurile cu care colaboreaza. Si in concertul din 23 aprilie a confirmat aceste calitati, dirijand cu siguranta, coordonand cu fermitate intreg ansamblul vocal-orchestral, apeland la o gestica rezervata, restransa doar la indicatii minime, dar extrem de eficiente, stiind sa confere atmosfera si stilul specific cerut de continutul ideatic si de scriitura complexa, dificila, a oratoriului.
Cvartetul vocal (suferind unele schimbari de ultim moment) a fost alcatuit din solisti cu experienta in lucrari vocal-simfonice si tineri care au abordat doar in ultima vreme acest gen deosebit de special si pretentios. Astfel, soprana Teodora Ciucur (de la Timisoara) a confirmat stiinta sa de a canta muzica preclasica, glasul generos, cu un timbru calitativ, impunandu-se inca de la primele fraze, mezzo-soprana Oana Andra (solista a Operei Nationale) a evoluat pe coordonate deja binecunoscute melomanilor, glasul sau delicat fiind solicitat in special in registrul centru-grav, tenorul Marian Somesan (de asemenea solist al Operei bucurestene) a dovedit consecventa in maniera de cant in mezza-voce, intentia de a depasi aceasta -zona- determinand riscul -ruperii- sunetului, iar basul Gheorghe Rosu (de la Cluj) a rezolvat cu profesionalism secventele din partea a doua a oratoriului (desi poate nu in forma sa obisnuita). In general, cvartetul a fost omogen, glasurile s-au imbinat frumos sub aspect timbral, fiecare dintre solisti pastrand o anume discretie in exprimare, nu doar sub aspectul intensitatii (ceea ce a avantajat vocile mai putin penetrante), ci si al frazarii, intr-un echilibru binevenit, unele intonatii discutabile estompandu-se astfel, intr-o oarecare masura, prin evolutia interpretativa sensibila, cu vadita dorinta de a se apropia cat mai mult de sensurile partiturii.
Lucrarea solicita si prezente solistice instrumentale interesante si adesea dificile – un bun prilej pentru membrii Orchestrei de Camera de a-si pune in valoare calitatile interpretative. Trebuie spus insa ca, in ciuda faptului ca sonoritatea fiecarei interventii a fost deosebit de curata si dialogul bine reliefat intr-o polifonie adesea complicata (riscand chiar sa -patineze- in special spre final), stilul bachian autentic s-a regasit doar la cativa dintre solisti, reliefandu-se in mod special Constanta Cazacu (flaut), Ioana Ostafi-Dancu (violoncel), Cezar Riza (orga), Valerica Miron si Craita Iacob (oboi), secventele violonistice amintind mai curand de romantismul lui Ceaikovski (Valentin Nastasa) sau de virtuozitatea lui Paganini (Daniel Manasa), solo-ul contrabasistului Dragos Serbanescu fiind extrem de discret.
-Personaj principal-, Corul Radio (pregatit de Dan Mihai Goia) a fost, si de aceasta data, exceptional prin calitatea sunetului, prin caldura si expresivitatea cu care a sustinut momentele de ruga sau de apoteoza, atacurile precise, frazarea eleganta, fara asperitati, desenul polifonic perfect reprezentand de altfel coordonate definitorii pentru maniera in care canta formatia in ultima vreme, semn ca dirijorul sau nu este doar un profesionist, ci -transfera- suflet in interpretarea coristilor, efectul fiind benefic si pregnant. Nu intamplator, la final, aplauzele au -explodat- la adresa formatiei si maestrului sau. De asemenea, Corul de Copii Radio (dirijor Eugenia Vacarescu) a cantat cu acuratete, aducand prospetime si puritate.
Cuvinte de lauda se cuvin si Orchestrei de Camera care, si in acea seara, s-a dovedit a fi un ansamblu de calitate, care poate evolua la un nivel valoric remarcabil atunci cand are in fata un dirijor de cota, care stie ce si cum sa ceara pentru ca relatia dintre partizi, dar si in raport cu solistii vocali si cu corul, sa se creeze firesc, realizand un intreg artistic ce a meritat laudele specialistilor.
Un public destul de numeros a aplaudat, pe buna dreptate, varianta interpretativa a oratoriului -Matthaus Passion- de Bach, propusa la Sala Radio, sub bagheta unui dirijor care a demonstrat din plin ca studiul cu mari maestri precum Leonard Bernstein, Seiji Ozawa sau Kurt Sanderling nu a fost zadarnic, fiind printre putinii sefi de orchestra straini pe care publicul si muzicienii il asteapta sa revina la pupitrul orchestrelor noastre. O seara de mare muzica, de meditatie si plinatate sufleteasca in Saptamana Patimilor, ascultand -Patimile dupa Matei-…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
