Premiera absoluta la Teatrul de Opereta

Deschiderea stagiunii Teatrului de Opereta -Ion Dacian- a fost asteptata, si de aceasta data, cu nerabdare si interes de catre iubitorii genului, momentul capatand conotatii speciale pentru ca, in acea seara, a fost prezentata in premiera absoluta opereta -Fantana Blanduziei-, compusa de Corel Trailescu pe un libret semnat de Aurel Storin, textele ariilor fiind scrise de Constantin Carjan, avand ca suport piesa omonima de Vasile Alecsandri. Partitura ridica probleme deosebite pentru interpreti, imbinand textul vorbit cu secventele cantate mai curand ca intr-un Singspiel, gradul de dificultate fiind sporit si datorita versificatiei ce s-a dorit in metrul specific poeziei Bardului de la Mircesti. Pe de alta parte, subiectul nu se incadreaza in traditia genului, in care primeaza voiosia, poantele, muzica plina de stralucire si verva, atmosfera fiind, in mare parte, confesiva, lirica, chiar cu accente de tristete nostalgica, de resemnare sau revolta. Si toate acestea au necesitat o munca intensa si solutii pentru transpunerea scenica adecvata, regizorul Nicolae Ciubuc (consultant artistic Horea Popescu) beneficiind de o distributie tanara, fiecare dintre interpreti avand reale calitati vocale si expresive puse in valoare cu sinceritate si cu dorinta de a fi -la inaltime-.

Cei ce l-au vazut pe George Vraca in rolul Horatiu, in piesa montata candva la Teatrul National, au pastrat in suflet acea interpretare coplesitoare, iar baritonul Stefan Popov a avut curajul sa -concureze- cu amintirea maestrului, conturand un personaj agreabil, calm, meditativ, rezolvand pe cat se poate tiradele in care nici textul nu l-a prea ajutat, fiind adesea destul de facil ca rima si asociere a cuvintelor, aspect poate mai putin pregnant in realizarea celorlalte roluri, construite pe coordonate mai apropiate genului. Astfel, tenorul Alfredo Pascu a fost, ca totdeauna, un fermecator june-prim indragostit de poezie si de Getta, rolul acesteia fiind intrupat de frumoasa Doina Scripcaru – doi tineri cu glasuri mult indragite de public, conferind credibilitate si spontaneitate personajelor si un plus de sensibilitate liniilor melodice imaginate de autor in ariile si duetele destul de solicitante. Eleganta Neera, soprana Mioara Manea-Arvunescu a pus intreaga sa experienta in slujba acestui rol ce imbina cochetaria cu maturitatea femeii din societatea aleasa, intelepciunea cu sentimentele de dragoste neimpartasita si admiratie pentru Horatiu. Basul Viorel Ciurdea a fost, in nota sa obisnuita, un Scaur grosier, infumurat, in contrast necesar cu Horatiu, secondat de tenorul Cristian Caraman (Zoil) si George Niculescu (Glutto), care s-au straduit sa dea relief unor personaje cu tenta comica. De altfel, in dorinta de a aduce si acest aspect nelipsit in opereta, autorii au inclus, destul de fortat, doua momente de umor in care Alexandra Savu (Mena) si Paul Lazarescu (Coerax) au -pus la bataie- tot -arsenalul- lor de mare succes, care se pare ca nu a dat gres nici de aceasta data, desi, sincer vorbind, prima lor aparitie intempestiva nu avea nici motivatie, nici vreo legatura cu actiunea. Basul Orest Paslaru a sustinut rolul Postum, iar Emil Spataru, Bogdan Caragea, Catalin Petrescu, Cristinel Coman si Alois Dobot au completat o distributie numeroasa in care fiecare a dorit sa contribuie cu toate fortele la reusita reprezentatiei.

Autorii au introdus si un personaj aparte – insusi Vasile Alecsandri apare in deschiderea si in finalul spectacolului, rememorand iubirea sa pentru Blanche, o tanara frumoasa si celebra care admira doar creatia -acestui batranel, Homerul de la Dunare-, idila platonica ce i-a inspirat apoi piesa -Fantana Banduziei-. Sugestiv in rol, Tiberiu Simionescu ar trebui insa sa solicite o peruca mai izbutita, cea din seara premierei fiind total neinspirata. Corul a avut cateva interventii bine realizate (pregatirea, Gabriel Popescu), baletul a -pigmentat- actiunea cu o bacanala imaginata de coregrafa Andreea Constantinescu, iar orchestra, sub bagheta maestrului Cornel Trailescu, a dovedit ca poate suna chiar bine daca la pupitru se afla un dirijor adevarat. Scenografia conceputa de arh. Theodora Dinulescu a dorit sa creeze un cadru aerat, elevat prin decorul simplu, cu coloane si cateva trepte, completat prin elemente de mobilier si sugestii de interior grotesc sau rafinat, o fantana arteziana adevarata susurand pe tot parcursul primului act. Costumele au adus insa culori vii, uneori prea tari, rochii cu croieli poate prea elegante pentru sclavele -chinuite- din casa lui Scaur, vesminte frumoase pentru protagonisti, incaltamintea fiind insa extrem de eclectica, de la sandale -romane- la cizme cu tocuri cui admirate si ravnite de toate spectatoarele si purtate cu gratie de sclava Getta.

Desi se deosebeste fundamental de excelentele sale creatii scenice anterioare – opera Motanul incaltat, baletul Alba ca Zapada etc. – prima experienta in genul operetei semnata de Cornel Trailescu a fost mult aplaudata de un public foarte special, pentru ca in sala s-au aflat colegii si prietenii sai de la Opera, de la Uniunea Compozitorilor, artisti ai Operetei, cronicari muzicali, ba chiar si ministrul culturii, Razvan Theodorescu, si consilierul prezidential Victor Opaski, invitati de catre directorul Amza Saceanu, care a dorit sa demonstreze astfel performantele teatrului, dar si preocuparea pentru promovarea creatiei originale, semn ca subventiile primite de la minister nu sunt zadarnice. Ii dorim maestrului Cornel Trailescu, fericit in acea seara in urma felicitarilor primite in dubla ipostaza, de autor si dirijor, ca noua sa lucrare sa se bucure de succes si in reprezentatiile ce vor urma.

Anca Florea