Respectandu-i pe inaintasi, te respecti pe tine insuti

– O convorbire cu acad. Theodor Neagu te convinge de frumuseţea paleontologiei, această -sare- a ştiinţelor naturii. La varsta senectuţii şi-a păstrat nealterată pasiunea pentru ştiinţă şi dragostea de oameni. Ca unul dintre cei mai de seamă paleontologi romani a descris peste 180 de specii, genuri şi familii noi, validate de tratatele de specialitate, a publicat peste o sută de lucrări în ţară şi în străinătate, a organizat prima colecţie de micropaleontologie a Laboratorului de paleontologie de la Universitatea din Bucureşti. Ca profesor a fost şeful primei Catedre de paleontologie-stratigrafie din învăţămantul superior romanesc şi acum este profesor consultant şi conducător de doctorate. Îl poţi întalni zilnic la Catedră, unde încă mai cercetează, stă de vorbă cu doctoranzii şi cu studenţii dăruindu-le din timpul său cu convingerea că face o investiţie în viitor.

– V-aţi început discursul de recepţie -Bazele paleontologice ale geologiei şi biologiei-, cu un omagiu adus înaintaşilor Gregoriu Ştefănescu, Sabba Ştefănescu şi Ion Simionescu, care a fost şi preşedinte al Academiei Romane. Mi-am amintit că undeva K Popper scria că -ceea ce există cu adevărat sunt problemele şi tradiţiile ştiinţifice-. Ce valoare are pentru Dvs. tradiţia ştiinţifică?

– Pentru ştiinţă, tradiţia este esenţială, este ca un sol în care s-a semănat şi de la care aştepţi o nouă recoltă. Cunoscand tradiţia, pe cei care ne-au educat, nu facem decat, ridicandu-i pe ei, să ne dezvoltăm pe noi înşine. Ei sunt cei care au pus temelia pe care putem construi mai departe, dacă ei nu ar fi fost, nu ştiu ce am fi noi astăzi şi nici ce va fi maine. Ei au pus bazele şcolii romaneşti şi este o obligaţie morală, sfantă, a respecta pe cei dinainte pentru a te respecta pe tine însuţi. Am înţeles de ce dirigintele meu, prof. I. Gabrea ne îndemna să ne cunoaştem şi să ne respectăm înaintaşii, că de la ei am învăţat şi -prin ei veţi trăi…de la ei luaţi sămanţa înţelepciunii care va rodi în voi-. Am ţinut foarte mult să evoc împreună pe cei trei mari înaintaşi în aula Academiei ca să se ştie că de-ai lor sunt. De aceea pentru mine a fost semnificativ că am fost ales membru corespondent al Academiei Romane la exact un secol după Sabba Ştefănescu.

– De ce consideraţi că paleontologia şi micropaleontologia stă la baza ştiinţelor pămantului şi ale vieţii? Odată mi-aţi spus că paleontologia este ca sarea, dă-gust- ştiinţelor.

– Da, sau dacă vreţi este ca Cenuşăreasa din poveste. A servit şi serveşte din plin, pe de o parte, biologia pentru că justifică existenţa vieţii de astăzi şi, pe de altă parte, geologia pentru că îi dă -alfabetul calendarului geologic-. Se întamplă însă că uneori se uită de unde provine acest alfabet.

– Ce aduce nou micropaleontologia?

– Noutatea este dată de faptul că studiază organismele microscopice aplicand tehnica modernă. Dar, mai ales, are marele avantaj că dintr-o bucăţică de rocă se pot afla o mare de informaţii. Se aseamănă cu un detector, mult mai exact decat paleontologia. De aceea nu există întreprinderi de petrol care să nu aibă laborator de micropaleontologie. De altfel, micropaleonotolgia a fost dezvoltată în aceste laboratoare şi apoi s-a impus ca ştiinţă de sine-stătătoare cu realizări care înainte păreau a ţine de fantezie. Pe baza cercetării microorganismelor s-a putut data, de pildă, ruptura dintre Europa şi America, se poate spune cand a început ea, în urmă cu vreo două sute şi treizeci de milioane de ani.

– Timpul geologic este cu totul diferit de cel obişnuit. Care este… varsta omului?

– Omul este foarte tanăr. Ca om nu are mai mult decat un milion de ani, ca grup hominid, al primatelor, vreo patru-cinci iar ca primate mai primitive, poate 7-8 milioane de ani.

– Cum explică ştiinţa apariţia omului?

– Există argumente pană la un anumit timp. Problema cea mai complicată e aceea a apariţiei lui homo sapiens.

– Blaga scria că apariţia omului este un salt ontologic din orizontul biologic în cel întru mister spre revelare.

– Nu este exclus, întrevăd un sambure de adevăr în concepţia lui. Cert, apariţia omului este o ruptură ontologică. Omul rămane încă un necunoscut, pentru că, între altele, este greu de explicat de ce procesul de perpetuare a speciei este cu mult înapoiat faţă de dezvoltarea cerebrală.

– Ce face omul de ştiinţă în faţa acestei provocări?

– Aici ştiinţa poate întalni mistica, pentru că pămantul din care este făcut omul are un suflu divin, cum citim în Biblie. Prin spirit, omul nu mai aparţine în totalitate animalelor.

– Sunteţi idealist în ciuda faptului că obiectul Dvs. de cercetare este materia ?

– Da, prin excelenţă. Pană la om sunt paleontolog, cu omul sunt idealist pentru că nu mai găsesc argumente ştiinţifice.

– Urmand tradiţia în care v-aţi format aţi ajuns la rezultate care v-au asigurat recunoaşterea internaţională. Sunteţi considerat ca unul dintre creatorii şcolii romaneşti de micropaleontologie. Ce se întamplă cu cei ce vin?

– Nenorocirea este că în anii de dictatură tradiţia ştiinţifică a fost ignorată iar ştiinţele naturii, între ele geologia, au fost văduvite. ştiinţele geologice au fost scoase din învăţămantul liceal.

E nevoie de un Spiru Haret

– Totuşi sunt tineri care vin la facultate şi pe care îi pregătiţi, luand-o cumva de la zero. Pentru ce îi pregătiţi?

– Eventual pentru nişte laboratoare de micropaleontologie la diverse societăţi petroliere şi pentru muzee. Nenorocirea este că pregătirea liceală este precară, s-a mers pe anumite exagerări şi s-a uitat că -non multa sed multum-. Consider că se acordă o atenţie nejustificat de mare altor discipline, necesare desigur, dar nu şi suficiente. Iată, sunt olimpiade de matematică, de fizică, dar nu de biologie, să nu mai zic de geologie. Miniştrii învăţămantului, caţi au fost, nu au gandit ca odinioară Spiru Haret şi rezultatul se vede.

– Deci, e nevoie de un Spiru Haret?

– Da, ne trebuie un Sipru Haret care să gandească aşa cum a gandit el, nu doar pentru azi ci pentru mulţi ani înainte. Avem nevoie de o minte strălucită care să ştie cum trebuie să fie făcută educaţia. Şcoala făcută de el a dat Romaniei şi Europei personalităţi atat de bine cunoscute. Înaintaşii pe care i-am evocat au fost rezultate ale sistemului creat de Spiru Haret. Poate că nu ar fi rău ca înainte de a copia alte modele, să vedem de unde a plecat Spiru Haret, unde a ajuns şi, mai ales, cum a făcut pentru ca apoi să adaptăm concepţia lui la nevoile de astăzi.

– Am înţeles de ce sunteţi un idealist. Sunteţi şi optimist?

– Într-un fel sunt optimist, deşi cateodată sunt trist, chiar pesimist. Văd că nu mai sunt mari personalităţi şi, uneori, mă încearcă gandul că poate a secat izvorul celor chemaţi de Dumnezeu. Nu mai întalnim pe cineva care să spună -Nu vreau pentru mine-, cum a fost Gregoriu Ştefănescu, care a fost şi rămane un model. Ştiţi, i-am căutat casa şi nu am găsit-o…trebuie să fi fost destul de modestă. Nu a gandit să-şi facă un palat al lui, a creat facultatea de geologie, geologia romanească, a întocmit harta geologică a Romanei şi altele. Acum îmi pare că se gandeşte după principiul -ego me-, numai eu, uitand că acest -eu- este efemer, că important este ce laşi în urma ta şi ce vor spune cei care vin. Cei dinaintea noastră aşa gandeau şi, pentru mine, Gregoriu Ştefănescu este un exemplu de dăruire totală. Recunoaşterea i-a fost deplină, între altele pentru că este singurul geolog român ales, în 1910, preşedintele unui congres geologic internaţional, amintit recent într-o revistă americană de specialitate.

– Ce speranţă împărtăşiţi?

– Mai sper că avem acea flacără care a făcut ca poporul nostru să renască de cate ori a fost distrus, ca Pasărea Pheonix. Sper ca atunci cand se vor mai linişti apele după cei cincizeci de ani de -tornadă a istoriei-, vor apărea figuri care să facă ceva pentru acest neam.

– Ce v-a călăuzit în viaţă?

– Dorinţa de a realiza ceva, de a munci cinstit, de a nu-mi fi ruşine seara de ce am făcut peste zi.

– Nu va temeţi că puteţi fi considerat depăşit?

– Da, dar prefer să fiu depăşit dar să am conştiinţa împăcată, cand am spus ceva să se adeverească.

– Aveţi mulţi discipoli?

– Am destui discipoli mai ales în micropaleontologie. Mulţi sunt plecaţi peste hotare. Şi acum sunt caţiva studenţi care vin la mine şi încerc să mă port aşa cum am făcut-o cu copiii mei. Drumul meu este spre sfarşit şi trebuie să le transmit lor tot ce am. Unul dintre ei este de-a dreptul impresionant, învaţă şi munceşte cu o tragere de inimă cum de mult nu am văzut.