Reusita unui festival

Daca primele trei zile din Festivalul Strauss au propus concerte si recitaluri in care, pe langa piesele orchestrale, am avut prilejul sa ascultam solisti vocali de o calitate mult apreciata si aplaudata de public, serile ce au urmat au oferit formule inedite, in care muzica s-a imbinat inspirat cu dansul, fie pe scena Ateneului, fie la Cercul Militar National, in dorinta de a conferi un plus de culoare si diversitate, dar mai ales de a ne apropia cat mai mult de spiritul si atmosfera valsului vienez. Astfel, Kurt Schmid a urcat din nou la pupitru pentru a sustine un program in care piesele scrise de Johann Strauss au alternat cu propriile sale compozitii, iar grupul Dans Club *80 din Oradea, in coregrafia in general inspirata semnata de Valeria Mangra, a incercat sa sublinieze eleganta si farmecul perechilor ce plutesc in ritmul muzicii. Cuceritori au fost insa copiii (in special fetita care probabil nu avea mai mult de cinci ani, dar era gratioasa, cu o atitudine si o miscare de adevarata balerina, asemeni viteazului sau partener in varsta de vreo 10 ani), starnind un adevarat entuziasm in randurile spectatorilor care invadasera sala Ateneului. Mai putin realizata a fost conceptia marsurilor (inclusiv celebrul Radetzky Mars scris de J. Strauss-tatal), gestica rezumandu-se la miscari mai aproape de gimnastica.

A doua zi insa, in fastuoasa Sala Cerchez a Muzeului Cotroceni, Grupul Eurondo a oferit sutelor de auditori opusuri de Lehar, Grothe-Melichar, Kreisler, Brodsky, Achron, Bottesini, De Falla, Satie si, bineinteles, Johann Strauss si Iosif Ivanovici cu al sau emblematic vals -Valurile Dunarii-. Solista a fost Laura Cabiria, pe care am ascultat-o astfel si intr-un repertoriu inedit, cantat cu sensibilitate, menit sa aduca o -stare de bine- in sufletul celor prezenti. Daca in zilele precedente orchestra a nemultumit prin lentoare, lipsa de stralucire si plictis, in ultimul concert sustinut la Ateneu a oferit un adevarat regal muzical pentru ca, sub bagheta lui Nicholas Charthy, totul a sunat impecabil, plin de viata, fluent, captivant, oaspetele britanic dovedind ca este un dirijor de clasa, care stie ce sa ceara si cum sa capteze instrumentistii (care, de altfel, l-au aplaudat alaturi de noi, la finalul serii), trecand de la vals la -galop-, ceardas sau mars cu o dezinvoltura si un rafinament incantator, fara sa faca show sau sa dialogheze cu publicul (asa cum au procedat colegii sai), oferind bisuri -incendiare- pentru ca… sunau altfel! Si tocmai de aceea, am regretat ca cele doua ore au trecut atat de repede si ca simpaticul dirijor nu a sustinut decat un singur concert…

In seara finala, in impunatorul salon al Cercului Militar, un ansamblu restrans a cantat, sub conducerea aceluiasi Kurt Schmid, cateva valsuri straussiene, dar si -Valsul Uniunii Europene-, pe care el insusi l-a scris in urma cu doi ani. Apoi, spectatorii au admirat, in sunetul muzicii, evolutia perechilor de balerini, in coregrafia realizata de Rudolf Peschke, directorul Scolii de Dans Elmeyer din Viena, in maniera ceremoniei de deschidere a legendarelor baluri de la Staatsoper pe care, de asemenea, le pregateste de aproape un deceniu. Fracuri, rochii de epoca, figuri tinere si zambitoare, reverente stilate au prefatat balul propriu-zis la care oaspetii au fost invitati sa valseze in acordurile muzicii nemuritoare care, de doua veacuri, rasuna si cucereste inimile celor indragostiti de frumos.

Festivalul a avut si o componenta stiintifica, urmarind sa ofere detalii pertinente referitoare la Johann Strauss, dar si la personalitatea lui Iosif Ivanovici, banatean al carui talent unanim apreciat in epoca a creat 350 de piese, dintre care am avut ocazia, in cadrul concertelor, sa ascultam cateva pagini in prima auditie la noi. Daca in 26 august, la Muzeul Cotroceni s-a deschis expozitia ce cuprinde titluri ale partiturilor originale (inclusiv ale pieselor inspirate de calatoria lui Strauss in spatiul romanesc, chiar in perioada revolutiei de la 1848), exponate filatelice etc., iar Eduard Strauss, fiul celui de-al saselea muzician al familiei, a vorbit pe larg despre -Dinastia Strauss din Viena-, doua zile mai tarziu, in aceeasi ambianta elevata, dar primitoare, 10 vorbitori din Viena, Londra, Zagreb, Bruxelles, Odesa, Bratislava, Munchen, Cluj si Bucuresti au analizat -fenomenul Strauss-, aducand marturii despre prezenta lui J. Strauss in Banat sau la Bucuresti, despre melodiile sale de inspiratie -valaha-, despre -muzica lui Strauss intr-o tara postsovietica in perioada postmoderna- etc. Trebuie mentionat si faptul ca organizatorii au reusit performanta de a reuni, pentru prima oara, 40 de reprezentanti ai Societatilor Johann Strauss din 14 tari, in frunte cu dr. Franz Mailer, presedintele Societatii Vieneze Johann Strauss (care a fost medaliat la Palatul Cotroceni de catre presedintele Iliescu pentru aportul la cunoasterea muzicii romanesti in Austria), care astfel s-au cunoscut in Romania, avand ocazia sa descopere frumusetile orasului si ale interioarelor rafinate, asemeni celor din palatele renumite ale lumii, precum si muzicienii nostri si mai ales publicul care, din ce in ce mai numeros de la o zi la alta, a dovedit ca intentia de a aduce bucurie si frumos in sufletele melomanilor prin intermediul valsului a fost extrem de inspirata si pe deplin rasplatita de entuziasmul unor sali arhipline. Impactul a fost cu atat mai puternic cu cat concertele au fost difuzate la posturile de Radio si TVR, audienta fiind enorma, organizatorii dorind sa se adreseze unui numar cat mai mare de oameni care poate nu au avut, pana acum, posibilitatea sa patrunda in salile amintite. Prima editie a Festivalului Strauss, desfasurat intr-o organizare impecabila, sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, a fost un succes cu totul deosebit, incununand eforturile Asociatiei Iubitorilor Valsului, ale celor care au sustinut moral, logistic si material manifestarile, ale presedintei Asociatiei, Rodica Josefina, un suflet generos care doreste sa impuna prestigiul tarii noastre si prin intermediul culturii, convingandu-i astfel pe straini ca suntem, cu adevarat, dintotdeauna europeni.

Anca Florea