Semne

Chiar in aceste zile cand se vorbeste despre existenta unor dovezi de necontestat despre prezenta unor extraterestri pe planeta vecina si (inca) prietena, Luna, filmul american Semne incearca sa ne convinga de iminenta sosirii acestora pe Terra. Infruntarea dintre strainii veniti la bordul farfuriilor zburatoare si pamanteni nu mai este privita la scara planetara, ca in Intalniri de gradul trei sau in Ziua independentei, ci ne e sugerata prin istoria personala a unei familii.

E o familie recent marcata de un eveniment tragic, pierderea mamei intr-un accident, tatal, de profesie preot, ramanand unicul protector al celor doi copii si al fratelui sau mai mic. La putin timp dupa ce paraseste biserica, indignat ca Dumnezeu a ingaduit ca asa ceva sa se intample, el incepe sa descopere semne din ce in ce mai stresante ale prezentei -celorlalti-. Maestru al povestilor cu aura misterioasa (dupa cum a dovedit in Al saselea simt sau in Indestructibilul), regizorul M. Night Shyamalan stie sa dozeze suspansul intamplarilor, straduindu-se in acelasi timp sa imprime un subtext moral. Cel de-al doilea nivel al demersului sau e oarecum subminat de lungile discutii in care personajele trec in revista posibilitatile de evolutie a situatiei. Informatiile inserate in dialoguri par desprinse dintr-un articol de revista SF ce inventariaza dovezile detinute pana acum despre prezenta extraterestrilor si despre sansele ca acestia sa actioneze cu ostilitate. Nimeni nu neaga citarea corecta a surselor cumulate, a reprezentarii lanurilor cu urme de farfurii zburatoare sau a pasarilor eviscerate de aliens. Rezervele vin, probabil, datorita felului cum arata fiintele din alte lumi, semanand oarecum cu omul din plansele anatomice despre musculatura. Nu le vedem prea des, din fericire, iar infruntarea finala are macar meritul ca nu seamana cu o bataie de pe strazile din Bronx, cum arata in Ziua independentei cand Will Smith il facea K.O. pe gelatinosul extraterestru. Dar, de fapt, nu corectitudinea stiintifica il preocupa in primul rand pe regizor. El vrea, mai ales, sa puna in lumina socul moral provocat de invazie, urgenta bilantului personal al oamenilor care cred ca incepe sfarsitul lumii. Ni se demonstreaza cat se poate de limpede ca salvarea familiei pastorului nu se datoreaza nici strategiei imbatabile in situatie de pericol, nici norocului, ci regasirii credintei in Dumnezeu. Numai atunci parintele redevine destul de puternic pentru a-i apara si pe altii. Acestei frumoase idei i se dedica interpretarea plina de pasiune a lui Mel Gibson, in rezonanta cu crezul personal al interpretului, catolic practicant si aparator ardent al valorilor familiei. Am descifrat in filmul lui M. Night Shyamalan si un subteran mesaj datator de speranta pentru publicul american marcat de spaimele unei invazii teroriste, dupa socul de la 11 septembrie 2001. Un mesaj pe care incepi sa-l intelegi abia la iesirea din sala.