Israel Horovits nu este un autor foarte cunoscut in Romania, desi una dintre piesele sale, Dragoste in hala de peste, s-a jucat mai multe stagiuni la Teatrul National. Acum, Studioul Casandra prezinta o alta montare dupa un text al lui Horovits: Spatiu vital. Lebensraum. Spectacolul ataca problemele delicate ale holocaustului, vazute atat din punctul de vedere al experientei evreilor, cat si din acela al germanilor, fara a incerca sa dea raspunsuri, doar sa confrunte puncte de vedere diferite. -Sa ierti, dar sa nu uiti- nu este numai mesajul piesei, ci si al spectacolului. Sunt capabili oamenii sa invete ceva din trecut? Si daca o fac, pot ei schimba prin asta istoria viitorului? Poate ca acest tip de intrebari l-au determinat pe Eugene Ionesco sa spuna ca -Israel Horovits scrie despre lucrurile cele mai crude care pot exista-.
Spectacolul de la Casandra nu este doar examenul studentei Alexandra Badea (clasa Valeriu Moisescu), ci si o provocare adresata publicului: numai prin intelegerea directa a faptelor istorice si sociale poti invata cate ceva despre propria viata. Doi barbati si o femeie expun problemele specifice evreilor in perioada premergatoare intoarcerii lor in Germania. Conflictele sociale se particularizeaza in drame individuale. Cei trei naratori devin actorii care interpreteaza eroii acestor drame. Astfel, piesa se constituie dintr-un lung sir de scene autonome, in care cele trei personaje iau diversele intruchipari ale unor indivizi de varsta, nationalitate si profesii diferite, ceea ce pune la incercare capacitatea de compozitie a actorilor-studenti cu care lucreaza Alexandra Badea: Carmen Florescu, Razvan Oprea (clasa Ion Cojar) si Adrian Anghel (clasa Mircea Albulescu). Curajul tinerei regizoare este evident: actorii sunt solicitati sa participe la un spectacol de tip brechtian, unde relatarea inlocuieste trairea stanislavskiana in care sunt formati. Pe langa disponibilitatile actoricesti variate (Carmen Florescu, de pilda, interpreteaza personaje feminine aflate intre adolescenta si batranete), cei trei actori au si capacitatea necesara de concentrare si autocontrol.
Alexandra Badea propune o desfasurare cinematografica a spectacolului, scenele fiind -decupate- filmic. Fragmente reale sunt inregistrate video si proiectate in direct, fiind insotite de comentariile actorilor care dau o nota obiectiva desfasurarii actiunii. Regizoarea gandeste spectacolul pe doua planuri ale realitatii: faptele si reflectarea lor in deciziile politice si in mass-media. O dubla perspectiva, al carei efect este monstruos, pentru ca realitatea este deformata cu buna intentie, scopul fiind manipularea sociala. Spatiul creat de Ana Iulia Popov (clasa Adriana Raicu Petre) este gandit ca un element simplu si functional. Cuburile metalice de diferite dimensiuni devin obiecte necesare in spectacol: masa, pat, scaune sau suporturi pentru imaginea televizata. Pe aceasta ultima dimensiune se bazeaza si finalul spectacolului, cand toate monitoarele sunt aduse la marginea scenei, prezentand imagini din politica internationala actuala. O mediatizare agresiva care invadeaza viata duce la pierderea esentei evenimentelor.
Alexandra Badea dovedeste prin acest spectacol important pentru viitoarea ei cariera interesul pe care il poate starni un teatru responsabil de implicatiile sale sociale, in masura sa activeze constiinta spectatorilor in confruntarea cu actualitatea.
Cristiana Gavrila
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
