Stelele de hartie

Stelele de hartie cu care, incepand de aseara, cete de copii cu glasuri ingeresti colinda strazile si canta sub ferestre vestea cea mare a lumii crestine nu sunt simple felinare de hartie copilareste alcatuite. Ele sunt mai curand simboluri luminoase facute asemeni acelei stele mari care prin pustii si grele drumuri vechi purta odinioara spre staulul cu prunc sfant din Vicleem (pe) magii din Rasarit, cu pretioase daruri. Si daca aici, in marile orase luminate totdeauna ca ziua, luminitele stelelor de hartie pot incrucisa strazi nebagate in seama, acolo, in satele din sesurile inca negre sau in catunele muntilor ingropate pe jumatate in argintul zapezii, luminitele stelelor de hartie sunt singurele care infloresc negura acestor valori crestine si glasurile micilor lor purtatori sunt singurele cantari care se aud. Obiceiurile de Craciun reprezinta vechile veselii pagane de la inceputul anului. Raspandirea crestinismului neputandu-le inlatura, le-a sanctificat si le-a adaptat, dandu-le un sens mai uman si mai moral. Ar fi interesant sa se faca o data un studiu comparativ asupra obiceiurilor pe care diferitele neamuri crestine le practica cu prilejul aceleiasi sarbatori. Desi aceste obiceiuri au aceeasi radacina, nu se mai aseamana azi intre ele. Fiecare neam si le-a potrivit firii sale. Popoarele latine din Apus le-au transformat in procesiuni fastuoase, zgomotoase, grotesti si, in tot cazul, ridicole. Cele slave din apropierea noastra sau mai dinspre Soare-rasare, in manifestari sobre, sarace sau violente si le-au dat un caracter prea lumesc, prea petrecaret. La noi, obiceiurile sarbatorilor de iarna sunt potolite, discrete, cuviincioase. Cu steaua si colindele umbla numai copilandrii nevinovati, cu irozii, vicleimul si plugusorul, flacaii. Cu capra, brezaia si vasilca, unde se spun glume si se face haz, numai tiganii.

Daca irozii si vicleimul cauta sa infatiseze ca pe scena unui teatru dramatica intamplare a uciderii miilor de prunci ce rosira sabiile legionarilor romani din Iudeea, steaua si colindele nu fac altceva decat sa poarte de la om la om si de la casa la casa vestea Nasterii. Cantarile de stea sunt simple si cunoscute. Stelarii, ca si magii, sunt trei. Iar steaua de hartie colorata si poleita, cu cinci sau sapte colturi, poarta in ea o candela sau o lumanare. Cantecul stelarilor e prea cunoscut. Nu vom insista asupra lui, mai ales ca are asa de putine variante. El e cel mai raspandit insa, si in seara aceasta, la ceasul acesta, nu e sat in care sa nu fie cantat la o fereastra luminata, nu e ulita pe care steaua de hartie sa nu-si tremure lumina.

Colindele insa care se spun in serile de 23, 24 si 25 decembrie, pe cat sunt de numeroase si de interesante, pe atat sunt de putin cunoscute. De la o vreme, obiceiurile colindului au fost uitate si multe colinde nemaifiind rostite s-au pierdut poate pentru totdeauna. Colindele sunt de mai multe feluri. Un harnic culegator al lor le-a impartit in mai multe grupe: solare si religioase, adica cele care cuprind mituri in care soarele, luna, luceferii si constelatiile joaca un rol de capetenie, sau care se refera la credintele bisericii crestine, la sfinti si la institutii de religie. Colindele traditionale si vanatoresti sunt legende in care se mentioneaza functiuni si indeletniciri ce existau in veacurile trecute, cum ar fi vanatoarea cu soimi, iar colindele domestice celebreaza pozitia sociala a celui caruia i se face colind, fazele casatoriei, traiul fericit, ocupatiile vietii familiale si altele.