Duminica, s-a incheiat in pasi de Toamna, desi nici -de-abia pasind in mers- si nici pe departe -cu alura de domnisoara-, Festivalul National de Teatru I. L. Caragiale. In festivitatea de inchidere, Atheneul Roman a gazduit concertul menestrelului la portile -teatrului-, Tudor Gheorghe. Privind retrospectiv asupra Festivalului, putem spune ca anul acesta a tintit mult mai sus decat in anii anteriori. In incercarea aceasta, cuvantul diversificare ar descrie cel mai bine evenimentul. De data aceasta, teatrul asa-numit de underground a intrat cu drepturi depline, cu acelasi statut alaturi de piesele -clasice-, in program. Printre acestea amintim Aici nu se simte, in regia lui Alexandru Dabija, sau Ma cheama Isbjorg. Sunt o leoaica, in regia Gianinei Carbunariu, una dintre initiatorii proiectului DramAcum, care are drept scop promovarea textelor dramatice contemporane. Spectacolele, fie ca au fost de repertoriu sau din sectiunea tineri creatori, au putut fi urmarite de dupa-amiaza pana tarziu in noapte. Iar dimineata au fost programate seminarii sau colocvii la care au participat regizori (Mihai Manutiu, Silviu Purcarete, Felix Alexa, Alexandru Dabija), actori (Ion Caramitru, Marius Bodochi, Maia Morgenstern). Unul dintre acestea, moderat de Ion Caramitru, a avut drept tema de discutie Recitalul ca forma de spectacol. Poezia, asa cum este si trebuie abordata de un actor, -are valoare artistica cat si morala-, marturiseste gazda intalnirii, -si poate deveni spectacol daca eu ca actor folosesc un discurs care ma starneste-. Inevitabil, discursul ajunge la Eminescu, moment in care intrunirea se transforma in ocazie de informare asupra Memorialului Ipotesti, pentru construirea caruia se obtin fonduri sub ministeriatul lui Ion Caramitru. Centrul de aici se doreste inscris nu numai in proiectul de cinstire a scriiturii poetului national, ci si intr-un al doilea proiect, la ideea aceluiasi Caramitru, de a initia o serie de ateliere de recital de poezie. Ipotestiul ar reuni cele doua programe, devenind -un atelier continuu de creatie.- Astfel, colocviul a accentuat necesitatea, mai ales pentru tinerii studenti la Arta Teatrala si Cinematografica, de a aprofunda arta recitalului, esentiala in formarea lor ca actori. Atentia ne-o atrage tot Caramitru asupra faptului ca la o arta a recitalului nu se poate ajunge -fara o cultura serioasa a limbii, fara un permanent acces la aceasta-.
De la teoriile sustinute -ca la carte-, duminica, 9 noiembrie, se ajunge la problema teatrului asa-numit de underground, intr-un seminar la care Ludmila Patlanjoglu ii are ca invitati pe Alexandru Dabija si Dragos Buhagiar, sub titlul Invazia conventionalului in spatii neconventionale – Tineri si mai putin tineri, fata in fata. Temele in jurul carora a gravitat discutia au vizat, in primul rand, o definitie a ideii de neconventionalitate, existenta reala a capcanei in care teatrul de consum sta sa cada: conventionalul scenelor clasice. Si nu in ultimul rand s-a discutat si despre perspectivele de viitor, concrete pe care tinerii care abordeaza acest gen de a face teatru le au. Adevarat este ca atunci cand vine vorba de ceva nou, vor exista intotdeauna preconceptii sau, chiar deschis fiind ca spectator la experimente, exista riscul ca acela care te ia de mana si ti le arata, in cazul acesta regizorul, sa nu fie tocmai cel potrivit. Cu alte cuvinte, nu tot ce zboara se mananca sau nu tot ce e nou inseamna neaparat ca trebuie promovat, numai pentru ca arata altfel. In prezent, -ideea de neconventional se invarte in jurul teatrului fizic, a locului unde sunt jucate piesele respective-, lucru pe care regizorul Alexandru Dabija il considera o naivitate: -neconventionalul ar trebui sa tina de felul de a interpreta al actorilor, de felul de a scrie al autorului si chiar de felul de a face critica unui astfel de spectacol. Daca am lua Take, Ianke si Cadir si l-am duce pe plaja, nu devine brusc neconventional-. Este mai presus de toate o problema la care putem indica vinovati, dupa modelul unei doamne participante la discutii – -sistiemu* e de vina- – sau gasi solutii, dupa modelul, ceva mai radical, Dragos Buhagiar: -Trebuie zgaltaita institutia teatrala pentru a exista contact cu ceea ce se intampla azi in lume.- Concluzia la care s-a ajuns este ca avem nevoie nu numai de piese de teatru scrise neconventional, care, Slava Domnului si catorva binevoitori, precum DramAcum, in ultima vreme si-au facut simtita prezenta si-n teatrele mari din Bucuresti, ci si de actori cu pregatire neconventionala. Viitorul lor nu pare insa tocmai luminat. Intentii exista si multi dintre actorii tineri prefera uneori, mai mult sau mai putin din spirit de fronda, sa abandoneze scene mari pentru a aborda teatrul underground, precum Florin Piersic jr. care joaca pe scena de la Green Hours, renuntand la cea a Nationalului bucurestean. Eterna problema care ramane este cea a finantarii, ca si in cazul oricarei companii independente. Printre solutiile propuse a fost si aceea a lui Dragos Buhagiar, care isi propune sa transforme curtea unei case pe care o detine undeva in afara Bucurestiului in cadru pentru diverse proiecte teatrale.
In orice caz, Festivalul a reusit sa faca simtita nevoia aceasta de nou in teatru si, prin includerea proiectelor de underground in program, a oferit o deschidere mai mare spre neconventional.
Oana Spatariu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
