Tentatia unui antitop

Pentru a face o scurta trecere in revista a anului cinematografic 2002, vazut prin prisma filmelor intrate in tara si rulate pe marile ecrane, ne vom impune, de la inceput, criterii suplimentare. Si anume, ne vor interesa, pe de o parte, -maximele- si -minimele- artistice ale anului si, pe de alta parte, genurile cele mai frecvente, preferate de studiouri si de spectatori.

Cum, in domeniul industriei filmului, legea lui Marx a concentrarii de capital continua sa functioneze, supravietuind tuturor crizelor cinematografului, dintre cele vreo 130 de pelicule intrate in tara, majoritatea o constituie filmele americane de consum, adresate, in cea mai mare parte, generatiei MTV, adolescentilor aflati in ora de chiul sau tocmai iesiti din sala de jocuri: personajele, de multe ori, sunt aceleasi.

Din pacate, tentatia creionarii unui antitop este mult mai mare, intrucat oferta fiasco-urilor (culmea, mai ales printre filmele cu buget ridicat!) este mult mai bogata… Dincolo de orice stangism, se observa ca megabugetele stimuleaza adesea stupiditatea, puerilitatea si datul in petic, atunci cand ajung pe mainile unor producatori parveniti si cu traume psihice nevindecate, implantati intr-o piata cinematografica cu gusturi si cerinte aparent imprevizibile. Dar, pentru a nu ne ambala in acuze si anatemizari (oricum, interminabile si inutile), vom prefera sa cautam petele de lumina (fie ele si timide) din oceanul de mediocritate al salilor de cinema.

Din topul celor mai bune 10 filme ale anului, realizat pe baza votului jurnalistilor din domeniu, doua sunt romanesti, adica un procent (20%) de trei ori mai mare decat cel al filmelor romanesti din oferta cinematografica a anului precedent (10 din 142, adica 7%). De altfel, procentual, filmele bune romanesti din 2002 au fost mai multe decat cele straine.

Datorita saraciei operelor memorabile – procentual, mult mai putine decat cele din productia romaneasca a ultimului an, realizarea unui top este destul de usoara. In ansamblu, se pot observa o reteta -a succesului- si una -a esecului-. Au reusit destul de bine sa isi atinga scopul filmele care nu si-au propus mize mari, realizate cu buget relativ redus: cele pe teme cotidiene si de familie, sondand drama pierderii unui copil (In dormitor, r.: Todd Field, Camera fiului, r. Nani Moretti), relatia dintre un celibatar debusolat si un pusti aflat in cautarea unui tata (Totul despre baieti, r.: Ch. si P. Weitz) ori incercarea unor tineri de a-si pastra iubirea (Departe, r.: Bernard Tavernier), culminand cu supersuccesul Amelie (r.: Jean-Pierre Jeunet) si esuand lamentabil cu pseudofeministul Destul! (r.: Michael Apted).

Paradoxal, secretul insuccesului l-au aflat tematicile hollywoodiene cele mai favorite, considerate ca garante ale incasarilor: sexul adolescentin, mutantii de tot felul si apocaliptica! Vulgaritatea a depasit imaginabilul in Puicute bune (pacat de Cameron Diaz si de lipsa ei de pricepere in alegerea rolurilor), ca sa nu mai pomenim frantuzescul Adolescentii in calduri si, in privinta gustului pentru voyeurism al nemtilor si anglo-saxonilor, premiatul la Berlin Intimitate (politica acordarii de premii isi are, si ea, subtilitatile sau dessous-urile ei). Pe de alta parte, este induiosator efortul pe care infograficienii din studiourile de efecte speciale, consiliati de micii specialisti in istorii apocrife si in parapsihologie politica, il depun pentru a stoarce infarcturi si panici eschatologice din confratii lor, presupusi, nu se stie de ce, mai creduli, mai labili psihic si mai neinformati decat ei. Ridicolul si stupiditatea ating cote maxime in Regatul de foc, dar mai exista si Profetiile omului-molie, Experiment fatal, Semne… lista e lunga si… terifianta.

Bine cunoscutul gen al filmului negru american, pe langa inevitabilele clisee, a produs si cateva lucruri bune, cand s-a bazat pe exploatarea lucida a aspectelor psihologice si a mediului investigat (Zi de instructie, Drumul spre pierzanie) si cand a reusit sa evite seductia, devenita plicticoasa, a morbidului.

Cum de la victoria primelor soviete (cand inca nu se inventase televiziunea), se stie ca cinematograful este cea mai eficienta unealta de manipulare in masa, genul bine reprezentat al filmelor de si despre razboi isi pune in joc bugetul pentru a opera manipulari de imagine mai dibace ori mai grosiere, rituale ablutiuni cerebrale si rescrieri ale istoriei, ascunse in spatele unor nume de regizori celebri sau idealuri umaniste rasunatoare (In spatele liniilor inamice, Pericol absolut, Amen), astfel incat putinele piese veridice (ca Elicopter la pamant), aparute cand miza dezvaluirilor este relativ neglijabila, sunt adevarate exceptii.

Daca tot vorbim despre topuri, nu putem neglija controversata melodrama Lucia si sexul a lui Julio Medem, subiect de telenovela in imagini fierbinti mustind de senzualitate si sustinute de o scriitura filmica si literara de certa calitate, ca si parodia musical-politista 8 femei a deja cunoscutului Francois Ozon, filme cu straturi multiple, despre care poate ca vom mai vorbi.

Si, ca sa incheiem tot cu o morala a statisticilor, se cade sa observam ca, din cele vreo sapte case de distributie din Romania, -Independenta Film- a adus in topul amintit aproape jumatate din filme (iar in al nostru personal, chiar mai mult), prezentandu-se ca distribuitorul cu oferta cea mai predictibila calitativ si cu cele mai putine surprize neplacute – semn cert al profesionalismului si bunelor initiative sustinute, pe care, de altfel, le uram tuturor – studiouri si distribuitori, scenaristi, directori de festivaluri si jurnalisti – pentru ca noul an cinematografic sa aduca spectatorilor tarii produse cat mai trofice, stenice si nontoxice!