Un pictor al luminii

S-a nascut la 27 septembrie 1903, in Tulcea, si numele ii vine de la satul Ciucorova, pe langa lacul Razelm, pe unde traise un timp bunicul sau. Dupa absolvirea studiilor medii, Al. Ciucurencu a fost ucenic al zugravului de biserici Mihail Paraschiv si, apoi, intre 1921 si 1928, a urmat Scoala de Belle-Arte, avandu-i ca profesori pe G.D. Mirea si Camil Ressu. Lucrarea de absolvire, Langa gara, influentata puternic de Camil Ressu, marcheaza si debutul sau la Salonul oficial din 1930. In urma unui concurs, a obtinut o bursa si a plecat la Paris, la Scoala romana de la Fontenay-aux-Rosses, infiintata din initiativa lui Nicolae Iorga, apoi, pentru scurta vreme, la Academia Julien, de unde s-a transferat la Academia Andre Lhote. Primei expozitii personale din anul 1934 i-au urmat nenumarate altele, organizate aproape anual in tara si strainatate. Pictura sa, un fel de triumf al luminii si culorii, cuprinde portrete, naturi moarte, odalisce, peisaje, aflate acum la muzee din Bucuresti, Brasov, Cluj, Craiova, Iasi, Sibiu, Targu Mures. G. Calinescu, in 1959, scria: -Colorist in mai multe moduri, de la pensula aeriana pana la materia vartoasa (Ciucurencu), organizeaza bine universul sau cromatic, in corpuri exact definite printr-un desen riguros absorbit de pasta… In substanta, totusi, interesul lui merge catre procesul de condensare a materiei in corpuri rationale si vibrante, fie fruct, fie vioara sau figura umana, realismul lui se inscrie mediului tizianesc-. Evocand personalitatea si opera lui Ciucurencu, in cadrul sesiunii omagiale desfasurate in aula Academiei Romane in ziua de 26 septembrie, acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, a amintit si un episod din viata pictorului care facuse un portret al lui George Calinescu. Criticul nu a fost multumit si i-a scris o scrisoare, -o pagina admirabila, profund calinesciana-, care, dincolo de o stare data, nu avea sa-i schimbe parerea despre cel pe care n-a ezitat sa-l numeasca, intr-un loc, -un pictor genial-.

Lectia unui mare artist

Prof. univ. Dan Grigorescu, membru corespondent al Academiei Romane, a remarcat faptul ca, inca de la inceput, criticii i-au comentat lucrarile cu -gravitatea cuvenita unui artist cu indelungata experienta-. Prin anii *30-*40 se reperau teme cum sunt naturile moarte si portretele, ceea ce-l facea pe Aurel D. Brosteanu sa consemneze ca -Al. Ciucurencu nu cauta sa depaseasca la modul esential aspectele lumii vazute, ci numai sa le transfigureze, sa le consume prin intensitatea trairii-. Ionel Jianu identifica trei teme majore – -nuduri-, -naturi moarte- si -naturi moarte la care participa si peisajul din afara-. Dan Grigorescu a sesizat insa prezenta unei anumite -senzatii de intimitate- ce se degaja din naturile moarte, ritmarea spatiului, care, evoluand in timp, vadesc -o anume capacitate de a epura tot mai mult imaginea de accidental si anecdotic (in peisaje, indeosebi). A fost -un pictor al luminii-, la inceput -concentrata intr-o corola, in jocul sprintar al dungilor paralele ale unui covor sau ale unei velinte sau mangaind, tandra, un trup de femeie-. Colorismul lui Ciucurencu se caracterizeaza, in mod deosebit, prin -puterea de a comunica intregii lui picturi atotcuprinzatoarea caldura a unui suflet contemplativ ce se bucura de orice intalnire cu culoarea-…, are -amploarea simfonica a catorva culori de o puritate desavarsita-. Aceasta este, poate, -lectia suprema a unui mare artist care a deschis artei romanesti moderne un drum ce i-a condus pe multi dintre discipolii sai spre noile intelesuri ale formei si, mai ales, ale culorii-.

Evocand acest mare maestru al artei plastice romanesti, prof. univ. Zamfir Dumitrescu, presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania, a afirmat ca principalul actor al celor peste 700 de lucrari in care a abordat toate genurile picturale este culoarea, -complementata magistral de o permanenta afirmare a echilibrului, a fortei de sinteza, a dorintei de simplitate a imaginii-. Opera ii ilustreaza desavarsit crezul ca -pictura este o punte aruncata intre suflete- si acesta a fost spiritul in care si-a indrumat discipolii, care-i recunosc, in timp, -autoritatea artistica dublata de intelegere si solicitudine-. In acest cadru, prof. univ. Zamfir Dumitrescu a oferit Academiei Romane un bust al lui Al. Cicurencu, realizat de Antoaneta Andrei.

Lucrez totdeauna cand am un gand bun

Pentru dr. Ruxandra Dreptu, de la Muzeul National de Arta al Romaniei, Al. Ciucurencu, acest mare poet al culorii, cum l-a definit Ion Frunzetti, a imaginat -lumea ca rezumat cromatic-, incat s-ar putea vorbi, la un moment dat, -despre o saturatie prin culoare – o singura culoare ocupa tot campul pictural – la fel de bine ca despre vid cromatic. Mai aflam in aceasta lume si o -simplitatea ascetica-, in care culoarea tinde sa substituie realitatea, fiind cand ea insasi obiect, cand devenind, uneori, o stare. Asa se face, bunaoara, ca -albastrul nu mai este culoarea cerului, este o expresie, o metafora a experientelor sale-. In intreaga sa opera, Al. Ciucurencu -stabileste o noua ordine cromatica. Intre el si spectator pune culoarea rece, distanta necesara pentru a crea acel spatiu necesar pentru a gandi pictura, inainte de a resimti bucuria estetica-. In acest -rezumat cromatic- al lumii, parca auzim cuvintele-marturie: -Eu lucrez totdeauna cand am un gand bun-, ca o lectie de cunoastere data de Maestru discipolilor si nu numai lor. De aceea, -Ciucurencu a dat un model, cum a facut-o, in felul sau, si Corneliu Baba. Un model de la care istoria artei romanesti se scrie altfel-.

Gheorghe Vida, director adjunct al Institutului de Istorie a Artei -G. Oprescu- al Academiei Romane, l-a situat pe Al Ciucurencu in constelatia artei europene, demers dificil datorita -singularitatii viziunii sale, bazata pe exaltarea intensitatii cromatice- si, in acelasi timp, -pe precaritatea in genere pentru arta romaneasca, a unor analize de tip comparativ, ale confluentelor stilistice si modificarii atitudinilor fata de materia picturala, asa cum se configureaza ele in arta europeana-. Influentele directe sunt greu de detectat la acest -artist intelectual, retinian, ascultand in primul rand de acea logica a ochiului, de care vorbeste Cezane, care se situeaza in miezul tendintelor esentiale care au marcat hotarator arta europeana din prima jumatate a secolului XX-. Au fost citate generos din amintirile consemnate de Ionel Jianu, din care retinem ca -avea o cultura enciclopedica vasta, care ii ingaduia sa faca cele mai interesante asociatii, apropieri si comparatii intre operele din trecut si cele moderne. Marturisea acest maestru al culorii, printre altele, ca datoreaza mult lui Andre Lhote, de la care a inteles ca exista trei mijloace de expresie plastica: linia, culoarea, valoarea-. Din aceleasi marturii aflam consideratiile fata de marii contemporani cum sunt Matisse, Georges Braque sau Picasso. A fost o pledoarie convingatoare pentru a considera ca acest -sef de scoala in pictura romaneasca- isi merita cu prisosinta -un loc privilegiat si in arta europeana-.

Un imens indemn spre tonicitate

Comunicarea sustinuta de Dan Haulica, membru corespondent al Academiei Romane, presedinte de onoare al Uniunii Internationale a Artistilor Plastici, s-a constituit intr-un amplu si erudit raspuns la o intrebare dezvaluind un larg orizont fiintial: -Cum se poate vorbi despre un artist care nu a avut niciodata preocuparea de a-si construi o statura pentru viitor, de o rara modestie, din care nu lipsea o sincera timiditate?- Dincolo de modestie, se afla -o vivacitate de intelegere a artei cu totul extraordinara-, care a facut ca la expozitia din 1964 sa se simta ca -Ciucurencu deschidea larg portile unei eliberari a culorii, care a fost salutara pentru arta noastra timp de decenii-. Depanandu-si amintirile, distinsul critic a vorbit despre felul unic in care Ciucurencu practica o -adevarata terapeutica in fata uratului-, cand, bunaoara, in fata unei lucrari, -cu o privire de vultur, isi dadea seama ca este de o musama infama si se retragea, se apara de atingerea imunda a uratului-. Era un refuz funciar aproape si, intr-un fel, o lectie in acei ani cand -trecerea sa printre oficialitati nu era de loc simpla-. Lectia pe care a dat-o Ciucurencu este -un imens indemn spre tonicitate, pentru puritatea vazului. Ochiul lui Ciucurencu a fost un dar pe care natura l-a facut culturii noastre; un ochi adanc, patrunzator, de neuitat… cautand puritatea esentiala-.

…Asa a ramas in memoria celor care au avut privilegiul de a-i fi in preajma si spre aceasta puritate a esentelor indeamna pentru mereu tablourile sale.

Elena Solunca Moise

Pentru a continua o traditie

Revista de cultura, literatura si arta Saeculum, cu aparitie trimestriala, si-a castigat, in numai un an si jumatate de la iesirea primului numar de sub tipar, un loc apreciat ca important de catre publicatiile din tara.

Avand in colegiul director academicieni precum Virgil Candea, Mihai Cimpoi, Constantin Ciopraga, Valeriu D. Cotea, Fanus Neagu, revista Saeculum (redactor sef Alexandru Desliu) a reusit in acest scurt rastimp sa se situeze, prin continut, periodicitate constanta si tinuta tipografica de calitate, langa suratele ei de mai veche traditie.

Noua publicatie si-a propus organizarea trimestriala a unor manifestari sub genericul -Intalnirile revistei Saeculum: Permanente culturale romanesti-, la care vor fi invitati de onoare oameni de mare prestigiu literar-cultural din tara si de peste hotare.

La prima actiune de acest gen, desfasurata in ziua de 25 septembrie, a fost sarbatorit acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, unul dintre principalii animatori ai vietii universitare din Capitala, reputat critic si istoric literar, personalitate de seama a culturii, literaturii, invatamantului romanesc. Au avut loc intalniri emotionante cu cititori – foarte numerosi – la Biblioteca Judeteana -Duiliu Zamfirescu- si cu elevii claselor terminale de la prestigiosul Colegiu -Al. I. Cuza-. La invitatia organizatorilor, l-au insotit pe acad. Eugen Simion acad. Marius Sala, scriitorul D.R. Popescu, membru corespondent al Academiei Romane, si profesorii universitari Dan Manuca si Nicolae Iliescu. (A.D.I.)