Acasă Dezvăluiri Noul șef al Corpului de Control al Ministerului Sănătății a lucrat la...

Noul șef al Corpului de Control al Ministerului Sănătății a lucrat la Serviciul Parcări al Primăriei Oradea

DISTRIBUIȚI

Domnul din imagine a lucrat la Serviciul Parcări din Primăria Oradea iar acum a fost uns șef al Corpului de Control al Ministerului Sănătății de ministrul Sănătății, Dorel Bodog. Ce trebuia să facă actualul șef al Corpului de Control la serviciu? Conform fișei postului, acesta se ocupa cu gestionarea bazei de date din programul de încasare a taxelor din parcările cu bariere, acțiuni de control în parcările cu plată, pe locurile rezervate etc. (vezi foto). Domnul se numește Claudiu Hirțea și e nepotul baronului local Ioan Hirţea care a fost ani de zile director la Regia Pieţelor Bihor. Claudiu Hirțea va controla acum nici mai mult nici mai puțin decât sistemul de sănătate românesc unde se produc cele mai mari fraude din România conform declarațiilor șefei DNA. Așa că era normal ca Dorel să numească „un priceput” în funcția de șef al Corpului de Control. Chiar pe cel mai priceput.
Ca angajat al Primăriei Oradea, Hirțea a fost prins că împreună cu cumnatul lui care îi era subordonat, se ocupa doar de afacerile personale iar primarul l-a demis după ce ziarul BIHOREANUL a descoperit că acesta este asociat într-o firmă cu Pavel Cociuba, patronul firmei de pază Rodac, cea care, întâmplător, câştigase timp de mai bine de trei ani toate licitaţiile pentru serviciile de pază ale Primăriei, ultima licitație câștigată nemaifiind anunţată pe site-ul primăriei, după cum ceruse Bolojan. În plus firma la care Hirțea era asociat cu Pavel Cociuba umpluse obiectivele municipalității cu automate de dulciuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.