Acasă Dezvăluiri Răspunderea penală pentru eventuala infracțiune de pătrundere în arhiva SIPA fără certificat...

Răspunderea penală pentru eventuala infracțiune de pătrundere în arhiva SIPA fără certificat ORNISS s-a prescris

DISTRIBUIȚI

Jurnaliștii de la Evenimentul zilei au relatat în ediția de joi că ziaristul Hotnews Dan Tăpălagă a intrat împreună cu șefa sa în arhiva SIPA pe 6 ianuarie 2005, o zi de joi și ar fi rămas acolo până vineri dimineață, deși Tăpălagă a devenit consilier al ministrului Monica Macovei abia în 17 ianuarie 2005 fără ca el să dețină vreodată certificat ORNISS. De asemenea evz.ro susține că Monica Macovei a obținut un astfel de certificat abia în aprilie 2005.

Într-o declarație dată presei, jurnalistul Dan Tăpălagă a recunoscut că a intrat în arhiva SIPA : „Am asistat în calitate de consilier la măsuri de securizare a arhivei SIPA, operațiune dispusă și realizată de ministrul Monica Macovei, în prezența unor persoane din conducerea Serviciului. Era într-o seară de vineri, la începutul lui 2005, din câte îmi amintesc, când cineva ne-a trasmis informația că se va încerca distrugerea/incendierea arhivei. Macovei l-a convocat pe ofițerul SIPA, Ovidiu Stoian, la minister și am plecat cu toții către sediul unde se afla arhiva SIPA (n.r.- clădirea Administrației Penitenciarelor), spune Dan Tăpălagă.

În ultimele zile mai mulți jurnaliști au susținut că pătrunderea fără certificat ORNISS în arhiva SIPA e infracțiune ce ține de siguranța națională, unde pedepsele nu depășesc 10 ani.
Însă de la eventualele fapte au trecut mai mult de 12 ani iar termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt, conform Noului Cod Penal:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.

Așa că orice plângere penală s-ar depune pentru cei doi și pentru cei care au intrat ilegal până la jumătatea anului 2009, soluția nu poate fi decât clasarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.