DISTRIBUIŢI

Conform legislației din România, pregătirea într-o specialitate medicală se face doar prin rezidențiat începând cu 1993, an în care acesta a înlocuit secundariatul. Intrarea la secundariat cât și la rezidențiat se făcea și se face prin concurs iar titlul de medic specialist s-a obținut mereu prin examen (HG 475/1990, Ordinul Ministerului Sănătății 1214/1993, Ordinul  Ministerului Sănătății nr. 1.141/1.386/2007, Ordonanța de Guvern 18/2009).

Așadar, deși rezidențiatul prin concurs și examenul de obținere a titlului de medic specialist în Chirurgia toracică erau indispensabile pentru a urma o carieră în chirurgia toracică, începând cu anul 1998, doctorul Ioan Cordoș, la acel moment medic specialist în chirurgie generală, folosind cel puțin două adeverințe false, aparent emise de Spitalul Militar Central a reușit să preia conducerea specialității de chirurgie toracică la nivel național, devenind pe rând: medic primar de chirurgie toracică – fără a fi vreodată specialist în această specialitate, profesor universitar de chirurgie toracică, șef de secție de chirurgie toracică, șef de catedră de chirurgie toracică, președinte al Comisiei Naționale de Chirurgie Toracică din Colegiul Medicilor România (CMR) și președinte al Comisiei Naționale de Chirurgie Toracică din Ministerul Sănătății (MS). Detalii în articolul Fără rezidențiat în chirurgie toracică și înregistrat returnând mita după decesul pacientului, Cordoș se apără cu invitațiile din străinătate

Începând cu anul 2006 singurul titlu în baza căruia un doctor poate profesa este cel de medic specialist

În anul 2006, pentru a închide jalonul privind domeniul sanitar și România să poată intra în Uniunea Europeană, Guvernul României și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății. Această lege a transpus legislația comunitară privind exercitarea profesiei de medic și funcționarea Colegiului Medicilor din România. Astfel, începând cu anul 2006, Legea nr. 95/2006 prevede că doar certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătății obținut prin examen, este titlu oficial de calificare în medicină.

Înainte de anul 2006 prin încălcarea legilor, unii medici au obținut titluri de medic primar deși nu aveau obținut anterior titlul de medic specialist în specialitatea respectivă, condiție obligatorie în legislație. Uniunea Europeană a obligat România ca acești medici, care obținuseră anterior anului 2006 drept de liberă practică în baza normelor precedente dar nu aveau titlul de medic specialist, să profeseze doar ca medici generaliști. România a consemnat această obligație în Legea 95/2006 la Articolul 380

În pofida acestei legi, doctorul Ioan Cordoș a continuat să practice ilegal profesia de chirurg toracic cu permisiunea tuturor celor care au condus Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și UMF Carol Davila.

Surse bine informate ne-au declarat că în anul 2019 ministerul Sănătății, printr-un emisar de la vârf, i-a propus doctorului Cordoș să susțină odată cu absolvenții rezidențiatului din acel an, examenul de medic specialist în chirurgie toracică, și să obțină astfel certificatul necesar practicării profesiei, dar acesta a refuzat și a continuat să profeseze ilegal.

Citește și Ioan Cordoș a dus impostura și la Chișinău: a pretins că e doctor habil și profesor universitar la București

După ce Ministerul Sănătății a răspuns Tribunalului București în octombrie 2024, vezi AICI răspunsul, că doctorul Ioan Cordoș nu deține titlul de medic specialist în Chirurgie Toracică, adevărul nu a mai putut fi ignorat și începând cu anul 2026, Colegiul Medicilor nu i-a mai acordat drept de liberă practică în chirurgie toracică, chirurgului generalist Ioan Cordoș.

DSP l-a notificat pe Cordoș pentru un nou aviz și i-a modificat parafa

Cu toate că începând cu 01 ianuarie 2026, chirurgul generalist Ioan Cordoș nu mai are dreptul să profeseze în chirurgia toracică, acesta a continuat să consulte la Sanador unde era prezentat în mod mincinos și ca șef de clinică la Nasta deși acesta s-a pensionat de acolo în 2023 așa cum am dezvăluit în ediția din 9 ianuarie 2026 Detalii AICI.

DSP a dispus control la Sanador și a luat măsuri

Conform răspunsului DSP din 05.02.2026 prezentat în facsimil, Direcția de Sănătate Publică București, Serviciul Control în Sănătate Publică, l-a notificat pe doctorul Cordoș să se prezinte la sediul lor în vederea eliberării unui nou aviz de prelungire pentru anul 2026 și să efectueze demersuri pentru modificarea parafei pe care să existe numai specialitatea de chirurgie generală.

„Totodată s-a dispus unității sanitare Sanador măsura privind desfășurarea activității medicale de către dr. Cordoș Ioan, conform avizului anual de exercitare a profesiei de medic pentru anul 2026 eliberat de către Colegiul Medicilor București.”

Așadar, începând cu data acestui control efectuat de DSP, orice consultație și/sau intervenție chirurgicală pe care o va face doctorul Cordoș la Sanador și se va regăsi în tematica pentru examenul de medic specialist, specialitatea CHIRURGIE TORACICA prezentată de Minsiterul Sănătății la https://www.ms.ro/media/documents/Chirurgie-toracica.pdf va duce la consecințe civile și penale inclusiv pentru spitalul privat.

 

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.