DISTRIBUIȚI

Prima decizie majoră a pesedistului Gheorghe Şimon, fost ministru al Economiei, a constat, pe 15 septembrie 2017, în numirea pe pile a soției primarului PSD al Sectorului 5, Andreea Florea (foto stânga) fără niciun fel de experienţă în domeniul energiei, în funcția de membră a Directoratului Transelectrica, un post foarte bine plătit.
Bine măcar că Andreea Florea în ședințele de conducere (care sunt înregistrate) se abține la vot. Măcar atât. Că la experiența ei în domeniu cine știe ce decizii mai ia. Desigur că orice membru al Directoratului trebuie să voteze pentru sau împotrivă, iar cazurile când se poate abține sunt cele în care ar putea apărea un conflict de interese, dar în cazul ei, abținerea e benefică.
În activitatea sa de până acum la Transelectrica, Adina Florea s-a remarcat în două cazuri: la concursul de angajare al lui Marius-Dănuț Carașol, electricianul care și-a falsificat o diplomă de inginer, Adina Florea făcând parte din comisie și la propunerea de recompense pentru pilele din instituție.
La câteva zile după numirea sa în funcție, alături de un alt membru al Directoratului, Andreea Florea a propus spre aprobare un referat de recompensare a trei persoane din companie, de la Direcția Juridică și de Contencios care reprezentaseră compania la Curtea de Apel într-un litigiu cu un fost membru din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, deși asta intra în atribuțiile lor de serviciu. Motivând că Transelectrica a câștigat apelul, Florea a propus recompensarea celor trei juriști cu o sumă uriașă, având în vedere că decizia Curții de Apel a fost atacată cu recurs de reclamant. Dar cu atâtea pile angajate în Transelectrica, probabil că s-a ajuns să se plătească în plus și ca angajații să-și îndeplinească sarcinile de serviciu pentru care primesc deja un salariu.
Aeriană sau nepăsătoare, Andreea Florea a propus spre aprobare referatul cu încălcarea Contractului Colectiv de Muncă unde se prevede la Art.4.15 (2) că „Directoratul poate recompensa salariații, prin acordarea unor prime cu caracter special, pentru realizarea unor acțiuni cu impact major în desfășurarea activităților derulate în cadrul Companiei, cu consultarea Organizației Sindicale în cadrul Comisiei Mixte”. Bineînțeles că avizul Organizației Sindicale lipsește de pe referatul prin care Alina Elena Teodoru  (foto dreapta) și Raluca Dumitru Șerbacov sunt recompensate cu câte 9.000 de lei net iar Mihai Tănăsuică, cel care de fapt dusese greul procesului cu 1500 lei net. Pentru cei 19.500 lei luați de cei trei juriști, Transelectrica a cheltuit 34.127 lei, reprezentând contravaloarea a 171 de ore pe care le-ar fi prestat în cele trei termene ale apelului casele de avocatură cu care compania avea contracte, prețul orar practicat de acestea fiind de 199 lei pe oră.

Întrebată de o colegă ziaristă de ce i-a acordat această primă Alinei Teodoru, Andreea Florea a refuzat să răspundă și a închis telefonul. Ce să spună și ea? Că Teodoru e pupila „premierului din umbră”, Costin Mihalache (foto mijloc-51 de ani), șeful cancelariei lui Dăncilă adică persoana care avizează inițiativele care îi sunt prezentate Vioricăi Dăncilă? Mihalache a recunoscut că Dăncilă ia decizii numai după ce Cancelaria argumentează pro sau contra unei propuneri. Cine să se pună cu ăsta? Andreea Florea, ca să zboare și ea și soțul?
Ce să ne spună Andreea Florea că prin semnătura lui Toni Greblă, în 25 martie 2019, prin adresa 4796, Mihalache a cerut Transelectrica să o detașeze pe Alina Teodoru în funcția de consilier în cadrul cabinetului său de la Cancelaria Prim-Ministrului iar aceasta a scris cu mânuța ei pe cerere „Nu sunt de acord”? Câteva zile mai târziu, fata pleca la Roma în delegație cu șeful Transelectrica, Dănuț Marius Carașol. Ați văzut cum a zburat Carașol? Cu diplomă cu tot!

2 COMENTARII

  1. ROMANIA NU ESTE FACUTA COLONIE DE VREO PUTERE STRAINA CI DE CATRE ROMANII; TAMPITI, TICALOSI, IDIOTI, CRETINI, RETARZI, PANARAME, HOTI, BANDITI, MAFIOTI, PROSTITUATI,TRADATORI ETC care ajutati de MASONERIE, SECURITATE SI MAFIA AUTOHTONA au ajuns in functii publice la PRESEDENTIE, IN SERVICII SECRETE, IN DIPLOMATIE, IN GUVERN SI MINISTERE, IN ADMINISTRATIA CENTRALA SI LOCALA unde cu instinctele lor animalice jefuiesc tara, batjocoresc populatia si accentueaza disolutionarea autoritatilor si institutiilor statului grabind astfel distrugerea si ingroparea ROMANIEI.
    TOATE ACESTE ATROCITATI ABOMINABILE SUNT POSIBILE PENTRU CA CEA MAI VALOROASA MASA A POPULATIEI EMIGREAZA CONTINUU DE SCARBA SI SILA , IAR CEA RAMASA IN TARA ESTE MENTINUTA IN ADORMIRE SI PROSTIRE DE ACESTA NOUA BURGHEZIE COMUNISTA care este mult mai hidoasa si mai periculoasa DECAT CEA ORIGINALA pentru viitorul neamului nostru………

    • aveti perfecta dreptate….singura cale de rezolvare a acestor derapaje ar fi frica…frica de bataie, frica de amenda uriasa, frica de puscarie, frica de moarte etc..Coruptia, nepasarea, invidia, hotia, aroganta sunt generalizate, se gasesc in ADN-ul romanului…Nu sunt respectate legile, care sunt blande…hotii la puscarie imediat pentru multi ani, confiscarea averilor pana la al 3 lea grad, criminalii, inchisoare pe viata…si tot asa…La noi se lungesc dosarele pana opereaza prescriptia sau mita.Bai, daca legea spune sa emiti hotarare judecatoreasca intr-o luna..pai lucrezi zi si noapte ca de aceea iei salariu urias si pensie nesimtita…etc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.