Home Economia de Dreapta „Declarații de război” pentru binele tuturor românilor: peste 90 de amendamente la...

„Declarații de război” pentru binele tuturor românilor: peste 90 de amendamente la bugetul pe anul 2013, 5 luări de cuvânt în plen și 4 interpelări ale miniștrilor

DISTRIBUIŢI

Când ai nelămuriri, întrebi. Este calea spre cunoaștere. În calitate de parlamentari, instrumentul interpelărilor ne stă la îndemână pentru a cere socoteală, în numele românilor, pentru modul în care cei aflați la putere conduc țara. Prima interpelare parlamentară din acest mandat îmi aparține. Premierul Ponta este solicitat să își prezinte viziunea asupra viitoarei reprezentativități electorale în Parlamentul României. Această interpelare a fost urmată de alte trei. Mai multe detalii și textul integral al acestora sunt disponibile la
http://www.andreeavass.ro/blog/2013/02/declaratii-de-razboi-pentru-binele-tuturor-romanilor-peste-90-de-amendamente-la-bugetul-pe-anul-2013-5-luari-de-cuvant-in-plen-si-4-interpelari-ale-ministrilor/.

Cât de zgârcit cu ziua de mâine a românilor este Bugetul Ponta II! – am spus până astăzi. A trecut timpul declarațiilor și consider că este de datoria mea să arăt care sunt căile, soluțiile la îndemână pentru bunăstarea românilor.
Am depus peste 90 de amendamente la bugetul pe anul 2013, care au în vedere măsuri ferme pentru a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Sunt peste 90 de amendamente, peste 90 de „declarații de război“ pentru binele tuturor românilor, nu doar a clientelei de partid. La acestea se adaugă cele 5 luări de cuvânt în plen și 4 interpelări ale miniștrilor.
Este limpede că bugetul pe anul 2013 trebuie să prevadă continuarea programelor și măsurilor care și-au dovedit eficiența pe parcursul guvernărilor anterioare. Noile inițiative sunt centrate pe relansarea economică prin sprijinirea IMM-urilor, a agricul­torilor, a clasei de mijloc, a celor care produc valoare.

De aceea, prin amendamentele depuse, am solicitat:
1. Diminuarea fiscalității.
2. Înființarea Consiliului Național pentru Competitivitate – CoNaCo ca entitate publică independentă, pentru a aborda în mod unitar, strategic și focalizat avantajele noastre competitive și pentru a elabora recomandări de politică publică pentru creșterea competitivității economiei românești. 
3. Continuarea programelor care stimulează creșterea economică centrate pe spriji­nirea IMM-urilor: Programul pentru tinerii debutanți în afaceri, Programul „Start“, Programul Național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, Programul de creștere a competitivității produselor industriale, Programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor, Programul privind Cecurile de inovare pentru IMM-uri.
4. Aplicarea de măsuri care contribuie la reducerea șomajului, sprijinirea persoanelor aflate în dificultate financiară sub acest asalt al prețurilor la utilități sau care își găsesc cu greutate noi locuri de muncă, prin susținerea mediului privat, precum: scutirea de la plata CAS a firmelor care angajează șomeri, acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă șomeri în vârstă de peste 45 ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, celor care angajează șomeri care mai au 3 ani până la pensionare, persoane cu handicap, tinerii absolvenți.
5. Susținerea dezvoltării mediului rural prin continuarea Programului „Primul Siloz“ în vederea sprijinirii agriculturii și dezvoltarea altor două tipuri de programe: Prima Fermă ECO, adresat tinerilor sub 35 de ani din mediul rural și înființarea de microîntreprinderi în spațiul rural în alte sectoare decât cel agricol.
6. Crearea de noi programe care valorifică avantajele  României și au impact pozitiv asupra creșterii economice, precum: crearea și funcționarea unui centru care să permită delocalizarea și asamblarea de produse în România prin folosirea portului Constanța ca poartă de intrare, crearea unui centru de distribuție, asamblare și re-export pentru Europa Centrală și de Est, realizarea primului cluster european dedicat „îmbătrânirii lente și frumoase“ și luptei împotriva îmbătrânirii.

În calitatea mea de Deputat de Țara Oașului am depus amendamente care vizează necesitățile specifice Țării Oașului și a localităților din zonă, fiind singura deputata PDL a Sătmarului. Proiectele principale locale au ca scop acordarea unui sprijin suplimentar autorităților pentru:
1. Continuarea lucrărilor de alimentare cu apă și realizarea rețelelor de canalizare în localitățile din comuna Batarci și Botiz și, în plus, finalizarea stațiilor de epurare din Turț și Andrid.
2. Reabilitarea drumurilor comunale din Andrid, Batarci, Prilog, Tarna Mare.
3. Reabilitarea școlilor și grădinițelor: ?ê?£coala Gimnazială Nr.1 și Grădinița cu Program Prelungit Nr.7 din Negrești Oaș, Grădinița cu Program Normal din Bixad, finalizarea lucrărilor la Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron din Negrești și la Liceul Tehnologic Anghel Saligny din Turț, realizarea atelierelor și laboratoarelor la Liceul Tehnologic Tarna Mare, extinderea ?ê?£colii cu cls. I-VIII „Gellert Sandor“ din Micula.
4. Realizarea unui sistem de irigații în localitățile Călinești Oaș și Coca și a unui centru de colectare a fructelor din zonă.
5. Înființarea de puncte sanitare în satele Coca și Lechința și renovarea dispensa­rului din comuna Călinești Oaș.
6. Reabilitarea sau finalizarea lucrărilor la Căminele culturale din localitățile Botiz, Prilog, Turț, Tarna Mare și realizarea unor astfel de locuri de cultură în localitățile Micula și Valea Seacă.
7. Promovarea tradițiilor specifice Țării Oașului prin finanțarea activităților Mu­zeului Țării Oașului.

Cele 5 luări de cuvânt în plen și 4 interpelări ale miniștrilor sunt:
1. Prim-Ministru: Viziunea politică a Primului Ministru privind modul și temeiul de structurare a viitoarei reprezentativități electorale în Parlamentul României. Este prima interpelare din Parlamentul României în acest mandat.
2. Prim-ministru: Mai multă transparență a cheltuielilor publice, mai puțină corupție, un spor de creștere economică.
3. Ministrul fondurilor europene: Accelerarea absorbției fondurilor europene în anul 2013.
4. Ministrul Afacerilor Interne: Politica ministerului în legătură cu acuzele de viol și hărțuire sexuală ale unor polițiste la adresa șefilor.

Andreea PAUL
Vicepreședinta PDL
Deputat de Țara Oașului, Satu Mare
Comisia de Buget-Finanțe
Lector univ. dr. la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE
E-mail: [email protected]
Website personal: www.andreeapaul.ro
Facebook: http://www.facebook.com/andreea.vass

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.