Actiunile companiei Google ar putea fi tranzactionate pe bursa americana Nasdaq incepand de astazi, dupa ce principalul motor de cautare de pe Internet a solicitat, luni, Comisiei americane pentru Operatiuni Bursiere (SEC) aprobarea finala privind pretul ofertei publice initiale, informeaza Reuters.
Potrivit avocatilor SEC, majoritatea companiilor anunta pretul actiunilor la aproximativ o ora dupa declaratia Comisiei, care le permite sa isi vanda actiunile catre public. In cazul in care Google obtine aceasta aprobare, actiunile vor incepe probabil sa fie tranzactionate incepand cu urmatoarea sedinta a bursei, cea de astazi. Licitatia pentru oferta publica initiala de 3,3 miliarde de dolari a Google a inceput vineri, compania estimand ca pretul unitar al actiunilor va varia intre 108 dolari si 135 dolari. Pe de alta parte, o serie de investitori si analisti sunt de parere ca actiunile Google vor fi vandute la preturi cuprinse intre 70 de dolari si 115 dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















