In data de 18 februarie a.c va avea loc licitatia publica cu strigare pentru vanzarea activelor functionale ale societatii comerciale Combinatul de Utilaj Greu (CUG) Cluj-Napoca, societate aflata in prezent in lichidare voluntara.
Intr-un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului se arata ca licitatia se va desfasura dupa regula licitatiei competitive sau olandeze, respectiv la un pret in urcare sau in scadere, in functie de raportul dintre cerere si oferta. Procedura de lichidare voluntara este realizata de catre lichidatorul selectat de AVAS, si are ca scop vinderea societatii ca intreg sau pe bucati, fapt care sa determine regenerarea economica si respectiv crearea de noi locuri de munca. Mandatul special pentru adoptarea in cadrul Adunarii generale a Actionarilor a hotararii de lichidare voluntara si dizolvare pentru CUG Cluj a fost acordat de AVAS in luna martie a anului trecut. Pentru desemnarea lichidatorilor, AVAS a primit dosare din partea a 25 de firme. Dupa selectia facuta in functie de experienta generala in domeniul lichidarilor voluntare, cunoasterea legislatiei in materie, cifra de afaceri si afilierea la asociatii profesionale internationale, au fost selectati 10 lichidatori agreati: Sierra Quadrant Bacau, PriceWaterHouseCoopers Management Consultants Bucuresti, Expert Arad, Cont-Expert Bacau, Maestro Constanta, Lichidator Grup Iasi, Popa Consulting Miercurea Ciuc, Societatea Comerciala Profesionala de Administrare Judiciara sau Lichidare Rovigo Bucuresti, Moore Stephens Bucuresti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















