Acasă Economic-Financiar Alimentele mai ieftine, inflație mai mare

Alimentele mai ieftine, inflație mai mare

DISTRIBUIȚI

Prețurile de consum au stagnat sau au crescut ușor în august, pe fondul unui curs de schimb stabil și a ieftinirii produselor alimentare, însă rata anuală a inflației a urcat față de iulie, de la 5,06% la 5,1-5,3%, pe fondul unui efect de bază negativ, potrivit analiștilor economici.
Astfel, rata anuală va urca pentru prima dată după cinci luni consecutive de scădere. Punctul cel mai de jos din 2009 a fost atins în iulie, când inflația anuală a fost de 5,06%.
„După această cotitură, ne așteptăm ca în lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie inflația să-și reia trendul descendent. În august a fost și un efect de bază negativ, deoarece în luna similară din 2008 am avut deflație“, a declarat economistul-șef al BCR, Lucian Anghel, citat de Mediafax. El spune că prețurile au fost constante în august față de iulie, astfel că rata anuală se va plasa la 5,2%.
Aceeași prognoză de stagnare a prețurilor se regăsește și în analiza lui Laurian Lungu, managing partner în cadrul Macroanalitica, care precizează că sunt șanse mai mari pentru o ușoară deflație.
Pe de altă parte, senior-economistul ING, Nicolae Chidesciuc, spune că prețurile au avansat cu 0,1% în august, iar rata anuală a ajuns la 5,3%.
„Nu s-a întâmplat nimic deosebit în august. Cursul a fost relativ stabil, iar creșterea este rezultatul unui efect de bază negativ. Ne așteptăm în continuare la o deflație în ceea ce privește prețurile alimentare. În alte țări s-a înregistrat deflație pe total ca urmare a impactului foarte mare de la alimente“, a spus Chidesciuc.
FMI estimează că inflația din acest an se va plasa la 4,3%, sub punctul central de 4,5% avut în vedere la momentul negocierii acordului stand-by, în luna martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.