CSAT a fost informat, în ședința de luni, despre rezultatele activităților pe linia combaterii evaziunii fiscale în martie-mai 2011, fiind aplicate contravenții în valoare de peste 25 milioane de euro și încasate amenzi în valoare totală de aproape 14 milioane de euro.
„În finalul ședinței (CSAT – n.r.), a fost prezentat un raport referitor la activitățile desfășurate și rezultatele obținute în procesul de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în perioada martie-mai 2011. Astfel, au fost aplicate contravenții în valoare de peste 25 milioane de euro, au fost încasate amenzi în valoare totală de aproape 14 milioane de euro, s-au dispus peste 1.500 suspendări de activitate, au fost instituite obligații fiscale suplimentare în valoare de 863,5 milioane de euro“, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.
Potrivit comunicatului, s-a dispus începerea urmăririi penale în peste 3000 cauze penale în materia evaziunii fiscale, au fost confiscate bunuri cu valoare estimată de peste 15 milioane de euro și au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unor bunuri în valoare de peste 1 miliard de lei. CSAT s-a reunit, luni, la Palatul Cotroceni.
Economia neagră – 27% din PIB
George Maior, directorul SRI, declara luna trecută că dintr-o evaluare a Serviciului, economia neagră cumula, în medie, în 2009, 35% din PIB, cu un prejudiciu estimat de 80 miliarde de lei, procent care s-a însă diminuat către 25-27.
Directorul SRI a explicat că datele arată că cei mai mulți bani negri provin din agricultură, adică aproximativ 60% din total, iar alte domenii sunt construcțiile, produsele puternic accizate și zona turismul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















