Banca Națională a Romåniei (BNR) va menține rata dobånzii de politică monetară la nivelul actual de 10%, consideră analiștii. Consiliul de Administrație al BNR se va întruni måine în cea de-a patra ședință de politică monetară din acest an.
„Cred că vor face o pauză (BNR – n.r.). Vor alege mai degrabă injecții de lichiditate pentru a aduce dobånzile din piață mai aproape de dobånda de politică monetară“, a declarat economistul-șef al Raiffeisen Bank Romånia, Ionuț Dumitru, citat de Mediafax.
Economistul-șef al BCR, Lucian Anghel, nu anticipează nici el la o scădere a ratei dobånzii de politică monetară, deși nu exclude o decizie „în pași mărunți“, respectiv o reducere cu 0,25 de puncte procentuale. Anghel spune că o astfel de măsură nu va influența foarte mult piața.
„Este nevoie în economia romånească de un nivel al dobånzii de politică monetară mai redus, dar trebuie văzut cum se poate realiza fără a afecta cursul. Trebuie să îți atingi și obiectivele negociate cu FMI. Mult mai important, însă, este cum va controla BNR lichiditatea în lei menținånd un echilibru al cursului“, a spus Anghel.
Pe de altă parte, economistul ING Bank Romånia Nicolaie Chidesciuc crede că dobånda va fi redusă cu 0,25 puncte procentuale, la 9,75%.
El admite, însă, că această reducere nu va fi suficientă pentru relansarea creditării, amintind că și inflația se află la un nivel ridicat.
Analistul crede că este nevoie de o reducere a ratei rezervelor minime obligatorii la depozitele în lei constituite de bănci la BNR.
Dobånda de politică monetară a fost de 10,25% pe an pånă în ianuarie, iar BNR a decis la începutul lunii februarie să opereze o primă scădere, cu 0,25 puncte.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















