Zeci de navigatori apartinand Companiei de Navigatie Maritima Romline au protestat, ieri, 23 septembrie, in fata sediilor Sindicatului Liber al Navigatorilor si al Romline, speriati de posibilitatea ca Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) sa sisteze plata salariilor restante, relateaza Infostar. In urma cu aproape trei saptamani, o comisie a APAPS venita in control la Romline si-a exprimat dezacordul ca cei peste 100 de marinari sa fie platiti din fondurile puse la dipozitia companiei pentru plata salariilor restante si pentru cheltuielile de repatriere a navigatorilor. Reprezentantii Autoritatii pentru Privatizare au sustinut atunci ca navele companiei Romline au fost inchiriate de alte firme si, in concluzie, acestea ar trebui sa faca platile catre navigatori.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihalcioiu, a declarat pentru Infostar ca membrii Corpului de control al APAPS -nu au dat nici o hartie care sa reglementeze acest lucru, iar opinia inspectorilor a fost transmisa verbal-. Chiar si asa – spune Mihalcioiu – Romline a blocat platile catre navigatori in asteptarea unui punct de vedere oficial din partea ministrului Ovidiu Musetescu.
Liderul sindical Adrian Mihalcioiu a mai afirmat ca in aceasta situatie sunt peste 100 de navigatori, care au de primit salarii restante in valoare de aproximativ 600.000 de dolari. El a facut apel al ministrul Musetescu, sa urgenteze rezolvarea acestei situatii, pentru ca marinarii sa poata intra in posesia banilor. -Exista o lege care reglementeaza plata drepturilor banesti catre navigatori si tocmai decizia APAPS ar fi in afara legii- – a precizat liderul sindical Adrian Mihalcioiu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















