Home Economic-Financiar Aprobări speciale pentru investițiile strategice în Rusia

Aprobări speciale pentru investițiile strategice în Rusia

DISTRIBUIŢI

Federația Rusă s-a transformat în ultimii ani într-un magnet pentru investitorii străini. Totuși, sectoarele strategice le-au rămas închise. Duma de stat din Rusia a adoptat ieri un proiect de lege care reglementează accesul investitorilor străini în sectoarele strategice ale economiei, transmit agențiile de știri. Potrivit documentului aprobat de Camera inferioară a Parlamentului rus, orice companie străină privată care dorește să cumpere o participație de peste 50% la un grup care face parte din unul din cele 42 de sectoare incluse pe o listă a domeniilor de interes strategic trebuie să obțină o aprobare specială. În cazul companiilor străine de stat, pragul de la care trebuie să obțină o astfel de autorizație este de 25%. Prevederile vor fi supuse aprobării Consiliului Federației (Camera superioară a Parlamentului rus), urmând să fie apoi semnate de președintele Federației pentru a intra în vigoare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.