
Autoritatea de Supraveghere Financiară este locul unde orice și-ar dori să lucreze orice român. Motivul este unul simplu: salariile uriașe pe care le primesc angajații instituției.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Angajații ASF primesc salarii de zeci de mii de euro. De exemplu, fostul liberal Dan Radu Rușanu (foto), președintele ASF, a avut un venit în noiembrie-decembrie 2013 de peste 70.000 de euro. Următorul în acest clasament este prim-vicepreședintele instituției, Daniel Dăianu, cu un venit brut de peste 68.000 de euro în noiembrie și decembrie 2013.
"Important este ca ASF sa ofere salarii/venituri care sa recompenseze eforturile, priceperea, responsabilitățile, iar reperul pe care il pot oferi autoritățile de reglementare din alte zone ale piețelor financiare nu are de ce sa demotiveze", spunea, în luna mai a anului trecut, Daniel Dăianu, într-un interviu publicat de finantistii.ro.
Pe lista celor mai bine plătiți angajați ai ASF apar si soții, foste soții sau copiii unor politicieni importanți.
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Astfel, Laura Elena Chitoiu, soția ministrului demisionar al Finanțelor, Daniel Chițoiu, a obținut un venit brut de 19.059 euro in ultimele doua luni ale anului 2013 (11.767 euro in noiembrie si 7.292 euro in decembrie). Trebuie precizat că Laura Chițoiu este urmărită penal într-un dosar in care este acuzata ca ar fi ajutat in mod ilegal o persoana sa obțină un aviz de la ASF pentru a ocupa o funcție de conducere într-o societate de asigurări.
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Si fosta soție a președintelui Camerei Deputaților, Grigoreta Cristina Zgonea, este una dintre cele mai bine plătite angajate ale ASF: 16.700 de euro in total in doua luni (4.922 euro in noiembrie si 11.778 euro in decembrie 2013).
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Aura Gabriela Socol, soția lui Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta, a încasat 16.067 euro (4.922 in noiembrie si 11.144 euro in decembrie).
?óÔé¼?¿Iuliana Luiza Scutaru, soția deputatului PNL George Scutaru, a încasat in total 15.356 euro in doua luni (9.456 in noiembrie si 5.900 in decembrie).
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Răzvan Wlassopol este soțul primarului Craiovei, Lia Olguta Vasilescu. El a obținut de la ASF un venit brut de 11.556 euro in cele doua luni (5.133 euro in noiembrie si 6.422 euro in decembrie).
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Peste 10 mii de euro a ridicat de la ASF in doua luni si Remus Cătălin Câmpeanu, fiul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu (PNL). Remus Cătălin Câmpeanu a câștigat in total 10.822 euro brut in doua luni (cate 5.411 euro atat in noiembrie, cat si in decembrie 2013).
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Daniela Motreanu, sotia deputatului PNL Dan Motreanu, a obținut un venit brut de 13.178 euro in doua luni (8.256 euro in noiembrie si 4.922 euro in decembrie).
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿De asemenea, Ana Maria Tudor, fiica vicepremierului Gabriel Oprea (UNPR), a încasat un venit brut de 9.844 euro in doua luni (cate 4.922 euro in noiembrie si decembrie).
Pus în fața acestor cifre uluitoare, purtătorul de cuvânt al ASF, Radu Soviani, a declarat la Realitatea TV, că : "ASF a fost de la început transparenta in privința politicii de salarizare si cunoașteți comunicarea prin care am spus că președintele are 14.000 net, primvicepresedintele 12.000 ,vicepreședintele la fel. Toate celelalte salarii sunt potrivit legii si sunt la un nivel mai mic decât cele întâlnite in Banca Națională a Românie" ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Radu Soviani spune că nivelul ridicat al unor venituri poate avea legătură cu anumite prime: "e posibil ca in unele cazuri salariile din noiembrie si decembrie sa includa fie prima de vacanta, fie prima de sfârșit de an si de aceea pentru noiembrie sau decembrie e posibil ca veniturile brute comunicate sa fie mai mari decât salariile. prima de vacanta nu poate depăși nivelul unul salariu lunar".
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















