Boagiu trimite la plimbare firmele străine care nu își respectă contractele
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, såmbătă, că invită firmele străine de construcții care nu își respectă contractele pentru lucrări la infrastructură să plece în țările lor, spunånd că există un aeroport cu un terminal nou și le vor fi asigurate bilete la business class.
Boagiu a declarat, într-o conferință de presă la Huși, că „debandada din implementarea contractelor pe construcții de drumuri, căi ferate și căi navale în Romånia trebuie să se oprească“.
„Prin noile contracte toți constructorii sunt obligați să aibă grafice de execuție cu șase termene intermediare. Nerespectarea unuia dintre ele atrage după sine o penalizare de 500.000 de euro, iar pentru fiecare zi de întårziere o suplimentare de 0,1% pe zi din valoarea contractului. În momentul în care se ajunge la o valoare de 15% din contract, atunci acesta se reziliază. Știu că nu a plăcut acest lucru, nici rezilierile care au fost pånă acum și nici penalitățile care le-am aplicat, de 40 milioane de euro în ultimele zile pentru constructorii de drumuri și încă 24 de milioane de euro pentru firma care execută reabilitarea căii ferate de pe Valea Prahovei. Nu place nimănui, dar debandada din implementarea contractelor pe construcții de drumuri, căi ferate și căi navale în Romånia trebuie să se oprească“, a afirmat Anca Boagiu. Ea a spus că i-a invitat pe constructorii din străinătate să plece dacă nu reușesc să își ducă la îndeplinire contractele în termenele prevăzute.
Ministrul Transporturilor a adăugat că și prefecții au „månă liberă“ să urmăreasă lucrările din teritoriu și să intervină atunci cånd este cazul, alături de regionalele de drumuri și căi ferate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















