
Cofinanțarea ne omoară!
Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, și ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, au cerut, ieri, băncilor comerciale o mai mare implicare în asigurarea resurselor pentru cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Miniștrii spun că nevoia de cofinanțare a proiectelor europene este mai mare decåt permit veniturile bugetare și cer sprijin băncilor.
Valeriu Tabără a arătat că una din marile probleme cu care se confruntă agricultura romånească este renunțarea la proiectele finanțate cu fonduri europene, din cauza lipsei accesului la cofinanțare. „Una dintre marile probleme cu care ne confruntăm este renunțarea la aceste proiecte (din fonduri UE – n.r.)“, a spus Tabără, la un seminar de profil.
El a adăugat că această situație vine pe fondul unei alte probleme mari, respectiv lipsa accesului la cofinanțarea privată.
„Nu a existat o relație normală între beneficiarii de proiecte și sistemul bancar“, a mai spus ministrul.
Tabără a spus că sectorul agricol din Romånia beneficiază de cele mai multe fonduri europene alocate în Uniunea Europeană pentru agricultură – 11 miliarde euro, adică 37% din total.
Proiecte în valoare de peste 53 mld euro
Gheorghe Ialomițianu a declarat că peste 28.000 de proiecte, în valoare de peste 53 miliarde euro, ce ar putea fi finanțate prin fonduri europene, au fost depuse, însă implementarea efectivă a proiectelor aprobate nu are rezultatele așteptate. Ministrul a precizat că din aproape 7.500 de contracte de finanțare semnate, în valoare de 12,8 miliarde euro, peste 10 miliarde euro provin de la Uniunea Europeană.
„Suma absorbită de beneficiari este de 2,41 miliarde euro“, a adăugat Ialomițianu.
Ministrul Finanțelor a precizat că băncile ar trebui să se implice mai mult în asigurarea resurselor pentru cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
„În perioada următoare trebuie să devenim mai eficienți, mai ales că este o perioadă bună pentru a investi în economia romånească. Ministerul Finanțelor va asigura resursele pentru co-finanțare. împreună cu băncile vom găsi un cadru bun pentru ca și băncile să se implice mai mult. Băncile trebuie să vină cu mai mult curaj pentru a asigura resurse pentru cofinanțare, deoarece sunt multe proiecte în derulare finanțate prin fonduri europene“, a spus ministrul Finanțelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















