
Băncile vor solicita un avans de minim 25% la creditele imobiliare în euro și 40% la împrumuturile imobiliare în alte valute, dacă veniturile clientului nu sunt exprimate în moneda respectivă sau nu sunt indexate la acea valută, dar Prima Casă și refinanțările sunt exceptate de la aceste condiții.
Pentru creditele imobiliare în monedă națională, clienții vor aduce un avans de cel puțin 15%, iar la creditele imobiliare în devize străine pentru care clienții obțin veniturile în valuta de împrumut, sau indexate la acea monedă, avansul minim este de 20%.
„(1) Valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 85% din valoarea garanției ipotecare în cazul creditelor acordate în lei. (2) În cazul creditelor denominate într-o monedă străină sau indexate la cursul unei monede străine, valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 80% din valoarea garanției ipotecare dacă debitorul obține veniturile eligibile denominate ori indexate la moneda creditului. (3) Valoarea unui credit pentru investiții imobiliare acordat unui debitor care nu obține veniturile eligibile denominate sau indexate la moneda creditului nu poate depăși 75% din valoarea garanției ipotecare în cazul creditelor denominate în euro sau indexate la cursul euro și 60% în cazul creditelor denominate în alte monede străine ori indexate la cursul unor alte monede străine. (4) Prevederile alin. (1) – (3) nu se aplică în cazul creditelor pentru investiții imobiliare garantate integral sau parțial de stat“, se arată la articolul 13 din Regulamentul 24/2011 al Băncii Naționale a României, privind creditele destinate persoanelor fizice.
Pentru împrumuturile imobiliare din programul Prima Casă avansul cerut de bănci este de numai 5%.
BNR definește creditul pentru investiții imobiliare ca fiind orice credit care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) este garantat cu ipotecă imobiliară; și (ii) este acordat în scopul dobândirii ori menținerii drepturilor de proprietate asupra unui teren și/sau unei construcții, realizate ori care urmează să se realizeze, sau în scopul reabilitării, modernizării, consolidării ori extinderii unei construcții sau pentru viabilizarea unui teren; în această categorie intră și creditele acordate exclusiv în scopul rambursării unui credit pentru investiții imobiliare.
Banca centrală califică toate celelalte împrumuturi pentru populație drept credite de consum.
Creditele de consum vor avea o scadență de cel mult cinci ani, iar clienții trebuie să aducă garanții de 133% din valoarea împrumutată.
La fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare la creditele de consum se vor utiliza următoarele valori: pentru șocul pe curs de schimb – 35,5% la euro, 52,6% la franc elvețian și 40,9% la dolar; pentru șocul pe rata dobânzii – 0,6% pentru toate monedele; pentru șocul pe venit – 6%. În cazul celorlalte valute se utilizează valoarea aferentă francului elvețian.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















