Home Economic-Financiar BERD: Doar jumătate dintre eoliene pot fi preluate în rețea

BERD: Doar jumătate dintre eoliene pot fi preluate în rețea

DISTRIBUIŢI

Bani pierduți

Rețeaua de transport a electricității poate prelua producția a cel mult 2.000 MW instalați în centrale eoliene, reprezentând jumătate din nivelul estimat de operatorul de sistem Transelectrica, a declarat marți Louis Borgo, Senior Banker în Departamentul Power and Energy Department al BERD.
„Am făcut un studiu de fezabilitate pentru a vedea câte centrale eoliene poate prelua rețeaua de transport în România. Rețeaua nu poate prelua mai mult de 2.000 MW, doar dacă se fac investiții substanțiale. Transelectrica apreciază că poate primi în rețea 4.000 MW. Trebuie să înțelegem că investițiile sunt esențiale pentru a garanta siguranța rețelelor“, a declarat Borgo, prezent la un seminar.
Transelectrica estimează că în situația actuală și fără investiții suplimentare poate prelua în rețea o capacitate de circa 4.000 MW în centrale eoliene.
Capacitatea instalată de producție a energiei eoliene ajungea la sfârșitul anului trecut la aproximativ 1.000 MW și s-ar putea dubla în acest an.
Potrivit acestor date și prin raportate la studiul realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), capacitatea rețelei de conectare a centralelor eoliene ar ajunge la nivelul maxim la finalul anului în curs.
Borgo a adăugat că în prezent există contracte de racordare la rețeaua de transport pentru 8.700 MW instalați în capacități eoliene. De asemenea, legea energiei regenerabile nu este complet finalizată, iar asta crează „temeri“ unor investitori.
„Legea de sprijin a energiilor regenerabile nu este complet finalizată și asta sperie pe unii investitori“, a spus Borgo.

Investiții de sute de milioane de euro

„Noi presăm pentru clarificări. Știu că unele contracte de racordare a parcurilor eoliene vin cu obligații impuse investitorilor de către Transelectrica. Noi vrem ca Transelectrica să ne lămurească unde anume este nevoie de investiții pentru a nu exista congestii în rețea“, a adăugat Borgo.
BERD continuă să corde credite pentru construcția de parcuri eoliene în România, în 2012 instituția având în plan, printre altele, finanțarea a cinci parcuri eoliene și a unei termocentrale. Potrivit lui Borgo, valoarea totală a proiectelor pe care BERD le va finanța în România se ridică la „câteva sute milioane de euro“.
Producătorii de energie din surse regenerabile câștigă de două ori, odată prin vânzarea enegiei, iar apoi prin comercializarea certificatelor verzi.
Certificatele sunt emise de operatorul sistemului național de transport al electricității Transelectrica, care le alocă producătorilor de energie din surse alternative. Ulterior, companiile care primesc certifictele le vând, întrucât furnizorii de electricitate sunt obligați să le cumpere în cote anuale.
Louis Borgo consideră că problema principală a sectorului energetic românesc este vechimea echipamentelor.
„Cel mai simplu de făcut este prin vânzarea către sectorul privat. Este important ca țara să se concentreze să aducă investiții în sector, să privatizeze și să fac loc investițiilor private. (…) Pe termen lung este important să privatizați, pentru ca sectorul să fie mai sănătos și mai competitiv. La privatizări prețul nu ar trebui să fie elementul principal“, a afirmat Borgo. El a adăugat că România trebuie să continue să privatizeze sectorul producției de electricitate, controlat predominant de stat, fie prin parteneriate public-private, fie prin listarea la bursă.
Guvernul a anunțat deja un program de privatizări pentru acest an, luând în calcul atât parteneriatele public-private, cât și plasarea pe piața de capital a unor pachete minoritare de acțiuni ale unor companii de stat.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.