
Aproape o treime din produsele din metale preţioase de pe piaţa românească sunt neconforme, prezintă informaţii înşelătoare pe etichetă, a declarat Marius Alexandru Dunca, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
„30% din piaţa metalelor preţioase sunt produse neconforme, având probleme de etichetare. Vă dau câteva exemple: sunt produse prezentate ca fiind din metale preţioase de 8 carate care sunt de 9 carate, metal umplut cu plumb, adică cu materiale care cresc artificial greutatea, pietre preţioase de calitate inferioară şi prezentate cu certificat că ar fi de calitate superioară”, a explicat preşedintele ANPC.
El a spus că activitatea de contrafacere este în creştere în România, dar ANPC are atribuţii limitate în combaterea acestui fenomen.
„La nivelul ANPC nu avem o putere foarte mare, noi verificăm doar eticheta. Este adevărat că este o practică comercială înşelătoare când un operator economic îţi prezintă un produs cu informaţii false. Sancţiunea pe care putem noi să o dăm este de la 5.000 la 50.000 de lei şi retragerea definitivă de la comercializare, dar mai mult nu putem să facem”, a subliniat Dunca.
Preşedintele ANPC încurajează comercianţii să semnaleze Autorităţii eventualele produse contrafăcute, care îi afectează din punct de vedere concurenţial.
În opinia sa, România ar trebui să pună la punct o strategie de combatere a contrafacerii. „Strategia ar trebui să cuprindă o comunicare mai bună, o campanie de informare, pentru că un consumator educat nu o să încurajeze niciodată contrafacerea”, a mai spus preşedintele ANPC.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















