Home Economic-Financiar BM: Sectorul public din România – costisitor și ineficient

BM: Sectorul public din România – costisitor și ineficient

DISTRIBUIŢI

Sectorul public din Romånia este ineficient și „pur și simplu prea costisitor“ raportat la capacitatea Guvernului de a atrage venituri, fiind necesară reducerea cheltuielilor administrației către niveluri adecvate, potrivit Băncii Mondiale (BM).
„BM susține reforma administrației pentru că este importantă și urgentă. Este important nu numai să se economisească bani acum, ci și să se creeze condițiile pentru creștere economică pe termen mediu. Este urgentă pentru că, în contextul crizei, Romånia nu-și poate permite să continue să risipească resurse prin procese ineficiente și inechitabile“, a declarat Francois Rantrua, country manager al Băncii Mondiale pentru Romånia, într-un comunicat al instituției financiare internaționale.
Rantrua a adăugat că BM va încerca, împreună cu Guvernul, să găsească modalități de a explica reformele cheie, deoarece „prea des se întåmplă ca oamenii să nu-și dea seama cåt sunt de dificile unele decizii, iar acest lucru crește rezistența la schimbare“.
Romånia a rămas în urma altor țări din Europa în privința calității și eficienței financiare a serviciilor publice, se mai arată în comunicat.
BM și Guvernul, în colaborare cu Comisia Europeană (CE), derulează în perioada martie 2010 – martie 2011 o evaluare funcțională a sectorului public din Romånia, menită să identifice măsuri de eficientizare și îmbunătățire a performanțelor administrației, atåt din punct de vedere al nevoilor financiare pe termen scurt, cåt și în privința sustenabilității pe termen mediu și lung.
Romånia are în derulare un acord de împrumut extern cu FMI, CE, BM și BERD în valoare de 20 miliarde euro, Banca Mondială contribuind cu un miliard de euro.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.