
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat ieri, la inaugurarea celor două stații de metrou Pajura (Jiului) și Parc Bazilescu, că în următorii 10 ani vor fi investite 8,5 miliarde euro pentru construirea unui număr de 65 de stații noi.
"Prin inagurarea celor două stații arătăm că pot fi respectate termenele în proiecte importante și în România, de către companii românești de construcții și fără costuri suplimentare. Acum suntem în perioada recuperărilor, însă în următorii 10 ani vom investi 8,5 miliarde euro pentru construcția a încă 65 de stații de metrou", a spus Anca Boagiu.
Șeful Guvernului a apreciat că finalizarea acestui proiect va ajuta la fluidizarea traficului în Capitală și poate fi consideratădrept o dovadă că Bucureștiul reprezintă pentru guvern "un obiectiv prioritar" de investiții.
"Guvernul va continua lucrările la alte tronsoane, respectiv Drumul Taberei și legătura cu aeroportul Otopeni, o parte dintre lucrări urmând să fie demarate chiar în acest an", a spus Boc.
Ministrul Transporturilor a participat ieri, împreună cu Emil Boc, la inaugurarea stațiilor de metrou Pajura (Jiului) și Parc Bazilescu, lucrări începute în 1988 și oprite în mai multe rânduri din lipsă de finanțare. În urmă cu doi ani ministerul a început să aloce sume importante reușind în cele din urmă să finalizeze cele două stații.
Lucrările au costat în total 40 milioane euro și au fost executate de companiile românești SOMET și TIAB.
"Trenurile de metrou vor circula la interval de 8 minute de la Gara de Nord la Parc Bazilescu. Cele două stații au instalate atât automate pentru cumpărarea biletelor cât și escalatoare noi. În acest an vom lansa licitația pentru construcția a încă două noi stații către Lacul Străulești, acolo unde va fi construit și un centru multi-modal", a declarat directorul general Metrorex, Gheorghe Udriște.
Acesta a precizat că speră ca până în 2030 rețeaua de metrou a capitalei să se dubleze de la 68,5 km în prezent la 120 km.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















