Home Actualitate Bolojan a pus tunurile pe mediul privat: instituie amenzi uriașe pentru obligații...

Bolojan a pus tunurile pe mediul privat: instituie amenzi uriașe pentru obligații inexistente. CCR urmează să se pronunțe miercuri

DISTRIBUIŢI

Printr-o procedură de asumare a răspunderii în Parlament, netransparentă, fără consultare publică și frizând inconștiența, Guvernul Bolojan a adoptat un pachet de măsuri care ar trebui să salveze România de la dezastru.

Legea intitulată pompos „lege privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative” este neclară și instituie amenzi uriașe pentru obligații care nu există. Curtea Constituțională urmează să se pronunțe miercuri pe constituționalitatea acestui proiect la sesizarea opoziției parlamentare. Dacă CCR respinge sesizarea AUR, legea merge la promulgare la președintele Dan. Forma legii poate fi accesată la https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=22500

Acum în legea 31/1990 există câteva obligații pentru societățile pe acțiuni care în urma unor pierderi au activul net mai decât jumătate din capitalul social care sunt prevăzute la articolul 153^24 și care nu se aplică și societăților cu răspundere limitată.

Prin asumarea răspunderii în Parlament, Bolojan a instituit aceste obligații și pentru societățile cu răspundere limitată și a prevăzut aplicarea de amenzi de până la 300.000 de lei fără posibilitatea de a achita jumătate din minim așa cum este în alte cazuri.

Ce prevede acum Legea 31/1990

Articolul 153^24

„(1) Dacă consiliul de administrație, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societății, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.

(2) Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea generală extraordinară să fie convocată chiar și în cazul unei diminuări a activului net mai puțin semnificativă decât cea prevăzută la alin. (1), stabilindu-se acest nivel minim al activului net prin raportare la capitalul social subscris.

(3) Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va prezenta adunării generale extraordinare întrunite potrivit alin. (1) un raport cu privire la situația patrimonială a societății, însoțit de observații ale cenzorilor sau, după caz, ale auditorilor interni. Acest raport trebuie depus la sediul societății cu cel puțin o săptămână înainte de data adunării generale, pentru a putea fi consultat de orice acționar interesat. În cadrul adunării generale extraordinare, consiliul de administrație, respectiv directoratul, îi va informa pe acționari cu privire la orice fapte relevante survenite după redactarea raportului scris.

(4) Dacă adunarea generală extraordinară nu hotărăște dizolvarea societății, atunci societatea este obligată ca, cel târziu până la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile și sub rezerva dispozițiilor art. 10, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puțin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societății nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social.”

Cum se modifică Legea 31/1990 dacă legea trece de CCR și președintele Nicușor Dan o promulgă

La punctul 3 al articolului XXIV se prevede:

„(4^1) Nerespectarea de către societate a obligației de reconstituire a activului net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social în termenul prevăzut la alin. (4) constituie contravenție și se sancționează, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei.”

Însă așa cum se poate observa prin simpla lecturare a Legii 31/1990 și a punctului 153^24 aliniatele (1)-(4) citate mai sus, nu există obligația de a reconstitui activul net, ci e prevăzută obligația de reducere a capitalului social, dacă nu se reconstituie activul net.

Legea se va aplica retroactiv pentru exercițiul financiar care începe la 01 ianuarie 2025

Prevederea se aplică prin introducerea articolului „(4^5) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. ( 4^1) și (4^3) se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Prevederile prezentului alineat se aplică începând cu anul 2027, raportat la situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar care începe la data de 1 ianuarie 2025 sau ulterior acestei date.”  

Constituțional ar fi fost ca legea să se aplice pentru viitor și nu retroactiv.

Formulare neclară la excepții

Bolojan s-a gândit să accepte câteva excepții la această lege la articolul (4^9)

Așadar „Alineatele (4^1)și (4^2) nu se aplică acționarilor/asociaților care…”.  Dacă însă citim articolul (4^1) observăm că acesta de referă la societate și nu la asociați sau acționari, deci aceștia oricum sunte exceptați, deoarece lor nu li se aplică oricum.

Este evident că aceste prevederi care vor îngropa mediul privat sunt scrise de oameni care niciodată nu au condus o firmă privată și care nu și-au făcut vreodată griji că vine ziua de salarii și nu au toți banii pentru a plăti angajații.

Dar ce se va întâmpla când firmele cu activul net mai mic decât jumătate din capitalul social vor decide dizolvarea iar angajații vor îngroșa rândurile șomerilor? Cine dintre conțopiștii care inventează din birou aceste aberații va răspunde?

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificare, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info