Home Economic-Financiar Bosch va plăti despăgubiri dacă va închide fabrica mai repede

Bosch va plăti despăgubiri dacă va închide fabrica mai repede

DISTRIBUIŢI

Lecția Nokia

Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că în contractul care va fi semnat cu compania Bosch vor fi prevăzute clauze privind plata unor despăgubiri din partea investitorului în cazul în care fabrica din Parcul Industrial Tetarom III din Jucu se va închide înainte de termenul prevăzut.
"Consiliul Județean Cluj va analiza într-o ședință extraordinară, contractul cu compania Bosch, iar după aprobare, să fie semnat vineri. Contractul prevede, pe lângă aspectele tehnice care țin de secretul economic al companiei, și clauze care vor fi publice, legate de teren, raporturile contractuale dintre părți, durata investiției, perioada de realizare și consecințele în cazul în care investițiile nu se vor face în termenul stabilit și la parametri conveniți. În cazul în care relațiile contractuale se încheie din diferite motive, a se vedea cazul Nokia, se prevăd posibilități prin care CJ Cluj să poată fi despăgubit", a declarat, ieri, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, prin contract Bosch va achita către SC Tetarom SA, administratorul Parcului Industrial din Jucu, o taxă de concesiune de 0,1 euro pe metru pătrat, adică 21.500 de euro pe an, aferentă suprafeței de 21,5 hectare de care dispune compania la Jucu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.