
Piața românească a bunurilor de folosință îndelungată și-a încetinit scăderea în al doilea trimestru din 2010, valoarea vânzărilor fiind doar cu 15% mai mică comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu al companiei de cercetare GfK România.
În aprilie-iunie, vânzările de electrocasnice mari s-au ridicat la o valoare de 70 milioane de euro, în scădere 13,6% față de perioada similară din 2009. Cu toate acestea, piața de profil a depășit valoarea din primele trei luni ale anului, sub influența factorilor sezonieri care au sporit vânzările de produse de răcire. „Un alt factor care a contribuit la îmbunătățirea vânzărilor a fost efectul de creștere iminentă a TVA-ului care a influențat opinia publică și a creat cerere“, arată studiul.
Gătim mai mult acasă
În ceea ce privește piața de electrocasnice mici, acest segment a înregistrat în al doilea trimestru al anului o scădere de 1,7%, mai mică decât în perioadele anterioare. „Redresarea pieței provine de la o serie de categorii de produse care au început să crească cu ceva timp în urmă, precum aparatura pentru prepararea alimentelor, fierbătoarele electrice, mașinile de tuns și, de asemenea, de la noi categorii în creștere – aparatele pentru prepararea băuturilor calde, aparatele de ras electrice și epilatoarele“, potrivit GfK.
Sectorul IT a scăzut în al doilea trimestru al acestui an, în comparație cu perioada corespunzătoare a anului trecut, cu 20,5%, atingând o valoare de 69 milioane de euro. Sectorul electronicelor de larg consum a afișat o ușoară creștere de 1,3%, atingând vânzări de 55 milioane de euro, cele mai mari cereri fiind înregistrate pentru produse cum ar fi Panel TV și console pentru jocuri video. Pentru restul electronicelor ratele de creștere au rămas negative.
„Nici pentru produsele sezoniere, cum ar fi camerele video și sistemele de navigație, performanța nu a fost una spectaculoasă în această perioadă. În general, consumatorul a optat pentru modele care să fie atractive ca preț“, se arată în raport.
Piața aparatelor foto a rămas stabilă, cu vânzări de nouă milioane de euro în intervalul analizat.
Al doilea trimestru al anului 2010 a adus o scădere și a pieței de telecomunicații hardware (telefoane mobile și smartphone-uri), de 28,5% în comparație cu perioada corespunzătoare a anului trecut, atingând o valoare de 39 milioane de euro. „Scăderea generală a prețurilor medii pentru telefoane mobile și smartphone-uri a dus la o scădere a valorii pieței“, se mai arată în studiu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















