Home Economic-Financiar Cei 11 care vor speria Wall Street-ul

Cei 11 care vor speria Wall Street-ul

DISTRIBUIŢI

Deşi la o primă vedere am fi putut crede că intrarea în Uniunea Europeană ar trebui să atragă atenţia burselor europene asupra companiilor româneşti, surprinzător, prima mişcare vine de peste ocean. Cea mai mare bursă din lume, New York Stock Exchange include 11 emitenţi din România în doi indici: Dow Jones Indexes şi Wilshire. Vedetele care au ajuns să -joace- pe celebrul Wall Street sunt: BRD-Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare, Banca Comercială Carpatica, Petrom, Impact, Antibiotice Iaşi, Biofarm, Transelectrica, Zentiva România şi Turbomecanica Bucureşti.

Sigur, dacă ţinem cont de faptul că bursa americană se pregăteşte să înghită şi una din principalele concurente de pe bătrânul continent, Euronext (cu o valoare la capitolul capitalizare de şapte ori mai mică), putem spune în curând că suntem integraţi şi din punct de vedere al pieţei de capital.

Americanii mizează pe trei domenii importante din economie, dacă ne luăm după selecţia făcută: bănci, petrol şi medicamente. Se mai adaugă şi ceva industrie grea plus inevitabilul domeniu al construcţiilor, cel mai dinamic de pe plaiurile mioritice în ultimii doi ani.

Faptul că americanii iau în seamă mediul de afaceri românesc poate fi începutul unei creşteri a dinamicii investiţiilor. Am putea deveni un teren de luptă pentru aparent doi competitori, UE şi SUA, la care nu trebuie să omitem un al treilea extrem de implicat, Rusia. Semnale sunt deja – numeroase fonduri de investiţii şi-au manifestat intenţia de a veni într-o piaţă care le poate oferi un randament dublu. Similar, pe piaţa asigurărilor, celor peste 300 de pretendenţi din UE li se vor adăuga cu siguranţă concurenţi de peste ocean.

2 ianuarie 2007 este data la care Dow Jones Indexes şi Wilshire Associates au inclus în componenţa indicilor Dow Jones Wilshire Global, 11 companii romaneşti. Titlurile care au ajus să fie listate în indici sunt: BRD-Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare, Banca Comercială Carpatica, Petrom, Impact, Antibiotice Iaşi, Biofarm, Transelectrica, Zentiva Romania, Turbomecanica Bucureşti.

Toate companiile incluse în indicii internaţionali Dow Jones sunt, de asemenea, unele dintre cele mai active titluri ale BVB. Ele sunt frecvent întalnite în topurile celor mai active societăţi de pe piaţa de capital, lideri de clasamente şi în privinţa numărului de tranzacţii, al volumelor şi valorii.

Trei bănci romaneşti incluse

BRD-Groupe Societe Generale este cap de listă între companiile, acum componente indicelui Wilshire 5000. Titlurile BRD sunt cotate la un preţ de referinţă de aproximativ 20,0000 lei. Venitul net bancar al BRD a crescut, în 2006, cu 20%, ajungand la 1180 milioane de lei. De altfel, banca a raportat creşteri substanţiale ale tuturor activităţilor sale. Nivelul rezultatului net, conform cu obiectivele propuse pentru anul 2006, a ajuns la 477 milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005.

Banca Transilvania este o altă instituţie intrată la 2 ianuarie în sistemul de indici. Preţul de referinţă al acţiunilor băncii, la BVB, este de 1,0400 lei. Banca Transilvania a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net cu numai 15% mai mare faţă de perioada similară a lui 2005, în condiţiile unei creşteri de 59,6% a veniturilor totale. Cotaţiile ridicate la care au ajuns titlurile bancare, combinate cu rezultatele financiare sub aşteptări au determinat lipsa lor de atractivitate în randul investitorilor, mai ales că au existat opţiuni mult mai viabile pentru cei care doreau plasamente la BVB.

A treia bancă aleasă de americanii de la Dow, este Banca Comerciala Carpatica, care a afişat un profit net de 16,07 milioane de lei şi active totale în valoare de 1,30 miliarde de lei, pentru anul 2006. La Bursa de Valori Bucureşti, BCC are un preţ de referinţă, de aproximativ 0,5950 lei.

Plus de credibilitate pentru industria farmaceutică

Antibiotice Iasi a afişat, în 2006, un profit net de 3,25 milioane de lei, cu 12,86% mai mic decât în aceeaşi perioada a anului 2005. Asta se pare că nu a speriat analiştii americani. Cifra de afaceri realizată de Antibiotice în trimestrul al treilea al anului a crescut cu 9,62%, faţă de 2005, pană la 43,98 milioane de lei, în intervalul similar al anului 2006. Compania are un capital social de 45,48 milioane de lei şi este tranzacţionată la BVB cotată în categoria I, cu un preţ de referinţă de 1,8700 lei/acţiune.

Prezentă pe lista Dow Jones, Biofarm Bucureşti a înregistrat în 2006 o creştere a profitului de peste 20%, comparativ cu 2005. În primele zece luni ale anului însă, profitul companiei a fost peste 11,2 mil. lei, cu circa 3% mai mic, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Anul 2006 a debutat în forţă pentru Zentiva SA, vanzările pe primele 3 luni ridicându-se la valoarea de 16.043.503 euro. Profitul anului trecut a fost de 5,15 mil. euro, cu 42% mai mic, comparativ cu anul 2005.

Petrolul în atenţia investitorilor

Rompetrol şi Petrom au ajuns şi ele părţi componente ale indicilor Dow Jones, deşi selectarea lor nu este o surpiză, dat fiind faptul că ambele companii sunt prezenţe active la BVB. Rompetrol a încheiat anul 2006 în scădere, dar se pare că societatea se bucură de un capital de încredere. Rompetrol Rafinare a obţinut pe parcursul primelor nouă luni un profit operaţional de 95,3 milioane de dolari, în scădere cu 37% faţă de nivelul consemnat cu un an în urmă. Compania a înregistrat o pierdere consolidată de 5,92 milioane de dolari. OMV a afişat din nou un profit mai mic, în al treilea trimestru, decat era aşteptat, pe fondul costurilor restructurării Petrom. Compania Petrom a afişat un profit net de 569,24 milioane de lei, în 2006, în scădere cu 29% faţă de 2005.

Americanii nu au uitat nici de transportatorul de energie Transelectrica. Profitul companiei a crescut în primele nouă luni cu circa 70%, pană la 163,61 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a fost de 1,664 miliarde de lei, cu 59% mai mare decât în 2005, cand compania a afişat o cifră de afaceri de 1,042 miliarde de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.