Acasă Economic-Financiar Centralizarea controlului politic asupra viitorului colos economic etatist, Fondul Suveran pentru Dezvoltare...

Centralizarea controlului politic asupra viitorului colos economic etatist, Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții

DISTRIBUIȚI

Rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, de profesie economist și cu un doctorat în finanțe, a analizat „modul în care a fost formulat de către parlamentarii inițiatori proiectul de lege pentru înființarea Fondului Suveran pentru Dezvoltare și Investiții SA, un colos economic etatist, este elocvent pentru viziunea centralistă și politizată prin care PSD încearcă să planifice o intervenție brutală în economie, mai ales prin intermediul celor mai profitabile și importante companii ce au acționarul unic sau majoritar de stat.

Conform noului proiect de lege pentru înființarea FSDI, depus în această perioadă la secretariatul Senatului, lista operatorilor economici propuși a face parte din portofoliul inițial al acestui colos economic conține 89 de societăți, alese în funcție de următoarele criterii: neclasificarea în sectorul administrației publice, profitabilitate și cifră de afaceri semnificativă, printre acești operatori economici numărându-se: Hidroelectrica SA, Romgaz SA, Regia Națională a Pădurilor Romsilva RA, SN Nuclearelectrica SA, Loteria Român, Registrul Auto Român, CFR Călători SA, Compania Națională a Uraniului SA, Poșta Română SA, Compania Națională Unifarm SA, Editura Didactică și Pedagogică, Metrorex SA, CEC Bank, OMV Petrom, Rompetrol Rafinare SA.

Deși în expunerea de motive a inițiativei legisaltive se vorbește de un obiectiv direct îndreptat spre susținerea dezvoltării economice prin investiții în sectoare competitive, care antrenează un efect de multiplicare în economie, în urma atragerii de capital și surse din piața financiară, maniera de constituire și procedurile de management prevăzute pentru funcționarea acestui colos economic etatist indică certe tendințe de centralizare a controlului politic a viitorului fond de investiții suveran de stat. Conducerea viitorului fond de investiții va fi dominată de controlul politic al PSD, urmând ca administrarea fondului să se facă într-un așa-zis sistem dualist, de către un consiliu de supraveghere și un directorat, urmând ca primii membri ai consiliului de supraveghere să fie numiți prin hotărâre a Parlamentului – dominat de majoritatea guvernamentală PSD-ALDE – la propunerea acționariatului, având ca mandat angajarea directoratului și organizarea activității fondului. Vechi exemple din sfera societăților mari deținute de stat, în managementul cărora s-a impus arbitrar politicul, demonstrează ineficiența pe termen mediu și lung a oricăror forme de politizare a vieții economice, iar printre cele mai cunoscute astfel de cazuri numărându-se Oltchim sau Termocentrale Turceni și Rovinari.

Chiar dacă nevoia de eficientizare a resurselor economice de stat este reală, iar un fond de investiții ce funcționează modern și inteligent poate să eficientizeze administrarea unor resurse economice ale statului, maniera discutabilă în care PSD a gândit construcția acestei noi forme instituționale arată doar o concepție etatistă și arbitrară în viziunea asupra dezvoltării economice, o concepție învechită, în care controlul politic stă la baza funcționării economiei.”, conchide Marilen Gabriel Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.