Home Economic-Financiar Cererea de credite a companiilor a crescut în trimestrul doi

Cererea de credite a companiilor a crescut în trimestrul doi

DISTRIBUIŢI

Cererea de credite a companiilor a înregistrat o evoluție pozitivă în trimestrul al doilea al acestui an, în condițiile în care standardele de creditare au rămas în mare măsură neschimbate față de T1/2010, infirmând așteptările băncilor care indicau o înăsprire moderată a acestora, potrivit unui sondaj realizat de Banca Națională a României (BNR).
Deși termenii creditării au fost ușor înăspriți în T2/2010, tendința este de atenuare a acestei evoluții. Principalii termeni vizați au fost – prima solicitată în cazul creditelor mai riscante și  cerințele de colateral.
„Procentul net al băncilor care au înăsprit standardele de creditare în T2/2010 a fost de 3%. Atât evoluțiile recente, cât și prognoza pentru perioada următoare, sugerează că gradul de restrictivitate al standardelor de creditare pare a fi suficient din perspectiva aversiunii la risc a băncilor în actualele condiții economice“, arată documentul BNR. De remarcat că, deși percepția la risc față de IMM-uri rămâne superioară corporațiilor, tratamentul standardelor de creditare nu se mai diferențiază pe cele două categorii de debitori, ci doar după criteriul maturității. Factorii care au determinat unele bănci să aducă modificări standardelor de creditare sunt așteptările privind situația economică generală și modificarea ponderii creditelor neperformante în portofoliul băncii.

Semne bune după cinci trimestre de declin

Cererea de credite la nivel agregat a fost în creștere după cinci trimestre consecutive de declin, în linie cu așteptările anterioare ale băncilor, arată sondajul BNR. Componenta cea mai dinamică a fost reprezentată de creditele pe termen scurt din partea corporațiilor. Așteptările pentru T3/2010 nu sunt, însă, optimiste în ceea ce privește reluarea creditării alimentată prin cerere.
„În structură, avansul cel mai important al cererii de credite s-a înregistrat în cazul creditelor pe termen scurt solicitate de companiile foarte mari (corporații), iar într-o măsură oarecum mai scăzută din zona IMM-urilor. Jumătate, respectiv 30% din bănci, au raportat aceste evoluții pentru T2/2010. Cererea de credite pe termen lung a fost într-un ușor regres și cel puțin în trimestrul următor situația nu pare să se îmbunătățească“, arată documentul băncii centrale.

Construcțiile – cel mai riscant domeniu

În ceea ce privește evoluția riscului de credit, percepția băncilor asupra economiei a rămas negativă, deteriorându-se față de T1/2010. Sectorul construcțiilor și al tranzacțiilor imobiliare se detașează ca fiind cele mai riscante ramuri economice, urmate de turism și comerț. Sectorul energetic se poziționează la polul opus, fiind singurul sector cu risc de credit în scădere.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.