Vicepremierul Daniel Chițoiu a declarat, luni, după ședința USL, că noua structură de combatere a evaziunii fiscale se va afla în subordinea ANAF, iar obiectivul este reducerea la jumătate a evaziunii și fraudei fiscale într-un an de zile. />Ministrul Finanțelor a declarat că noua structură de control va fi formată prin preluarea atribuțiilor de la Garda Financiară, Direcția de Supraveghere și Control Vamal și Direcția de Inspecție Fiscală din cadrul ANAF și se va afla în subordinea ANAF.
"În maxim două săptămâni vom da actul normativ care este un act normativ cu putere de lege, pentru că va reorganiza trei instituții ale statului, urmând ca în termen de maxim 45-60 de zile să putem să constituim noua structură care se va constitui la nivel național și nivel regional", a explicat Chițoiu.
Ministrul a precizat că obiectivul noii instituții va fi acela de a reduce la circa jumătate nivelul evaziunii fiscale întregistrat în prezent.
"În toate evaluările făcute de organismele internaționale și de organismele de pe plan intern, evaziunea și frauda fiscală în România se ridică undeva la 7-8 puncte procentuale din PIB. Noi, dacă reușim cu această structură să reducem măcar în primul an de activitate la jumătate evaziunea și frauda fiscală, considerăm că avem trei-patru procente ca pondere în PIB venituri colectate în plus la bugetul general consolidat", a explicat Chițoiu.
El a precizat că noua structură de control va verifica doar operatorii economici asupra cărora există suspiciuni de evaziune și fraudă fiscală.
Premierul Victor Ponta a declarat că ANAF va rămâne la Ministerul de Finanțe, precizând că, în calitate de prim-ministru, va coordona activitatea de evaziune fiscală nu doar prin ANAF, ci și prin celelalte instituții, având posibilitatea de a cere informații de la DGIPI, SRI și SIE.
"ANAF e la Ministerul de Finanțe. Nu pleacă în altă parte. Facem o altă structură din cadrul ANAF, cum de altfel v-a spus și domnul Chițoiu de fiecare dată, în sensul în care Garda Financiară, Controlul vamal, celelalte, să fie unite într-o direcție antifraudă care să nu mai aibă ca obiect verificarea tuturor firmelor mici, buticuri și firme care își plătesc taxe și să se ducă, așa cum e în țările din Occident, exact pe zonele de evaziune fiscală, deci să fie mult mai eficientă în combaterea evaziunii", a spus Ponta.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















