
Taxa pe poluare prevăzută de legislația română, astfel cum a fost modificată inclusiv în decembrie 2009, este contrară dreptului Uniunii Europene, a decis, ieri, Curtea de Justiție de la Luxemburg, care a respins totodată cererea Guvernului de limitare în timp a efectelor hotărârii acestei instanțe.
Legislația română a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie, explică în hotărârea sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg.
Domnul Nisipeanu a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie, Euro 2, cu o capacitate cilindrică de 1.597 centimetri cubi, cumpărat în Germania. Pentru a înmatricula mașina în România, domnul Nisipeanu a plătit, la data de 1 februarie 2010, 4431 de lei ca taxă pe poluare. Apreciind că taxa este contrară dreptului Uniunii, a solicitat restituirea sumei plătite. Tribunalul Gorj, sesizat cu litigiul, a adresat Curții de Justiție a UE mai multe întrebări cu privire la compatibilitatea legislației respective cu dreptul Uniunii.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 iulie, Curtea UE amintește că, astfel cum a stabilit deja în cauza Tatu, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. În aceste condiții, reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Piața națională a fost exclusă
Curtea arată că aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, toate aceste modificări a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea amintește de asemenea că obiectivul protecției mediului – invocat de guvernul român pentru justificarea taxei – și care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Laszlo Borbely: cei care au plătit în plus vor primi diferențele înapoi
Ministrul Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că proiectul de lege privind taxa de poluare, prin care se impune o reducere între 20 și 30% a taxei auto, va fi aprobat de Guvern în această vară.
„Nu putem prin ordonanță simplă (să fie adoptate modificările – n.r.) pentru că este vorba de lege organică, deci propunem un proiect de lege în Parlament. Sper să finalizăm cât de curând proiectul, pentru că Parlamentul e în vacanță și în procedură de urgență cerem să se discute în Parlament. (…) Legea trebuie adoptată mai întâi în Guvern. Proiectul este pe site-ul ministerului și sper să fie finalizat cât de curând la nivelul Guvernului“, a afirmat ministrul. Borbely a precizat că, deși se dorește discutarea legii în Parlament în regim de urgență, nu s-a depus o solicitare pentru o sesiune extraordinară a Legislativului. Ministrul a mai spus că cei care au plătit în plus față de noul nivel al taxei de poluare ce urmează să fie reglementat vor primi diferențele înapoi, în funcție de solicitări.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















