Home Economic-Financiar Comisie de cercetare la Regionala CFR Calatori Cluj

Comisie de cercetare la Regionala CFR Calatori Cluj

DISTRIBUIŢI

Ministrul transporturilor, Miron Mitrea, a dispus, la sfarsitul saptamanii trecute, constituirea unei comisii de cercetare in cadrul CFR Calatori SA, care sa analizeze situatia semnalata intr-o interpelare a deputatului PRM Emil Rus privind -ilegalitatile si abuzurile- de la Regionala CFR Calatori Cluj. Deputatul PRM de Bistrita-Nasaud, Emil Rus, a depus o interpelare adresata Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, in care a reclamat -ilegalitatile si abuzurile care au fost si continua sa existe la Regionala CFR Calatori Cluj si in special in Compartimentul Resurse Umane si Organizare, condus de domnul Cornea Sebastian-.

Deputatul pretinde ca ilegalitatile i-au fost semnalate de persoane din cadrul societatii, potrivit carora in Compartimentul Resurse Umane si Organizare se recurge la -procedee producatoare de comisioane-spaga-: angajarea pe functii de conducere a unor absolventi de facultati care nu au nimic in comun cu domeniul cailor ferate; reangajarea unor ceferisti care au fost eliberati din functii pentru abateri la contractul de munca sau altii care au iesit din CFR prin ordonanta.

Potrivit deputatului PRM, din anul 2000 si pana in prezent, anumite persoane sunt mentinute in posturi contra unor cotizatii periodice de 200-400 de euro, iar trecerea intr-un post mai bine platit se negociaza in functie de sursele de venituri.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.