Numărul companiilor intrate în incapacitate de plată a crescut, în perioada ianuarie – martie 2009, cu 55,7%
Criza nu iartă firmele romånești. Numărul falimentelor a crescut, în perioada ianuarie – martie 2009, cu 55,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar numărul firmelor nou înmatriculate a scăzut cu 34,4%, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Astfel, în primul trimestru al anului 2009 au fost înregistrate 4.948 de falimente, în creștere cu 1.771 comparativ cu perioada ianuarie – martie 2008. Cele mai multe falimente au fost înregistrate în råndul companiilor cu capital autohton. Din cele 4.948 de falimente înregistrate, 4.247 erau firme cu capital autohton, 425 erau societăți cu capital străin, iar 276 aveau capital mixt.
De asemenea, numărul falimentelor înregistrate în primul trimestru al anului de firmele cu capital autohton a crescut în luna martie 2009, comparativ cu ianuarie 2009, cu aproximativ 11% și cu circa 14% comparativ cu februarie 2009.
Cele mai multe falimente au fost înregistrate de firmele cu activități în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (1.720 de falimente), de cele din industria prelucrătoare (693) și de cele cu activități în sectorul tranzacțiilor imobiliare (293). În București au fost înregistrate, în primul trimestru al acestui an, cele mai multe falimente, în număr de 557. Capitala este urmată de județul Bihor, cu 368 de falimente, de județul Constanța, cu 341 de falimente, și de județul Brașov, cu 321 de falimente semnalate.
În ceea ce privește înregistrarea de noi firme, societățile comerciale înmatriculate în perioada ianuarie – martie 2009 însumau 18.738, în scădere cu 34,4% față de perioada similară a anului 2008, cånd au fost înmatriculate 28.591 de societăți comerciale. Peste 9.900 de firme înmatriculate în primul trimestru al acestui an activează în comerțul cu ridicata și amănuntul, 5.700 în agricultură, silvicultură și pescuit, iar 3.993 în construcții.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















