Home Economic-Financiar Concedieri în companiile de stat cu pierderi

Concedieri în companiile de stat cu pierderi

DISTRIBUIŢI

În companiile de stat pe pierderi care nu reușesc să treacă pe profit vor avea loc concedieri, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță.
?óÔé¼?¿Întrebat de jurnaliști dacă pot apărea concedieri în societățile din domeniul energiei, ministrul Constantin Niță a declarat: "Dacă sunt pe pierderi și nu reușesc să facă profit, evident că da. Nu mai putem ține companii de stat pe pierdere. Este valabil și pentru energie și pentru toată lumea". ?óÔé¼?¿Ministrul delegat pentru Energie a venit sâmbătă la sediul Ministerului Finanțelor Publice pentru discuțiile finale cu Misiunea Fondului Monetar Internațional /FMI/. "Ne asumăm introducerea managementului privat la câteva companii importante – Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz. Ne asumăm începerea unor proceduri de privatizare pentru Electrica", a spus Niță, înainte de începerea discuțiilor cu Misiunea FMI. ?óÔé¼?¿În opinia sa, extinderea acordului cu FMI cu două luni, așa cum a declarat recent premierul Victor Ponta, este foarte bună. "Este o chestiune în pregătirea viitorului acord", a adăugat ministrul delegat pentru Energie.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.