Consiliul Concurenței este interesat de opinia consumatorilor care sunt beneficiari ai serviciilor de întreținere/reparare automobile, cu privire la piața pieselor de schimb pentru automobile, potrivit unui comunicat emis miercuri de autoritatea de concurență.
„În acest sens, autoritatea română de concurență va efectua, până la data de 15 august, un sondaj de opinie online. Acesta este disponibil pe site-ul instituției la adresa http://www.consiliulconcurentei.ro /?pag=202“, se arată în comunicat.
Reprezentanții Consiliului Concurenței spun că scopul acestei cercetări este acela de a cunoaște problemele pe care consumatorii le întâmpină cu ocazia operațiunilor de service (garanții, consultarea cu privire la tipul de piesă de schimb care se montează pe automobilele proprii, relația cu asiguratorii ș.a.).
„Sondajul online este o premieră pentru Consiliul Concurenței. Opinia consumatorului final este importantă pentru noi pentru că ar putea ajuta la identificarea eventualelor disfuncționalități ale pieței. Dacă vom ajunge la concluzia că există probleme, vom interveni pentru remedierea celor de natură concurențială și vom sesiza instituțiile în măsură să acționeze în ariile ce nu sunt de competența noastră“, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. De asemenea, persoanele fizice sau juridice care doresc să aducă în atenția instituției probleme de natură concurențială în domeniul pieselor de schimb pentru automobile sunt rugate să utilizeze adresa de e-mail [email protected].
Potrivit politicii de clemență, primul agent economic care informează Consiliul Concurenței cu privire la existența unui cartel beneficiază de imunitate la amendă. Dacă există și alte companii implicate în cartel care colaborează cu autoritatea de concurență, acestea beneficiază de reducerea amenzii de până la 50%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















