Home Economic-Financiar Creditele in euro vor fi mai scumpe

Creditele in euro vor fi mai scumpe

DISTRIBUIŢI

Previziunile BNR se adeveresc. Dobanzile la creditele in valuta incep sa creasca. Daca pana acum au avut usoare socuri cei care se imprumutasera in dolari, Federal Reserve marind succesiv dobanda de referinta, urmeaza cei dependenti de euro. Aceasta din cauza faptului ca si Banca Centrala Europeana va mari indicatorul de referinta. In acest caz si bancile comerciale romanesti vor trece la scumpiri ale creditelor in euro.

Jean-Claude Trichet, presedintele forului european, a declarat ca UE va avea cresterea economica certa, iar ratele dobanzilor se plaseaza la un nivel scazut.

El a declarat Comitetului pentru Probleme Economice si Monetare, din cadrul Parlamentului European, ca BCE se va asigura ca inflatia este tinuta sub control, pe fondul riscurilor determinate de cresterea pretului petrolului.

Presedintele BCE a repetat ca nu a fost adoptata nicio decizie privind majorarile viitoare ale ratelor dobanzilor, dar astfel de masuri sunt luate in considerare, intrucat politica monetara in zona euro este ajustata in functie de conditiile economice: -Este esential sa ne asiguram ca asteptarile privind inflatia in zona euro raman ancorate la niveluri corespunzatoare definitiei stabilitatii preturilor-, a precizat Trichet.

BCE a majorat trimestrial ratele dobanzilor, cu 0,25 puncte procentuale, incepand cu decembrie 2005. Pietele financiare anticipeaza o noua crestere a dobanzilor la sfarsitul lunii august, de la 2,75%, in prezent, si majorarea pana la 3,25%, la finele acestui an.

Conditiile de creditare sunt stimulative si incurajeaza expansiunea economica, dupa trei majorari ale dobanzilor, in contextul cresterii economice raportate, iar principala contributie a BCE la pastrarea ritmului de dezvoltare va fi mentinerea previziunilor privind un nivel scazut al inflatiei, a declarat Trichet, raspunzand la o intrebare privind motivele pentru care institutia nu face mai mult pentru a incuraja cresterea economica.

BCE previzioneaza o expansiune economica de aproximativ 2,2% in acest an si un ritm de crestere inferior pentru anul viitor de 1,8.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.