Home Economic-Financiar Criza financiară bagă Bursa în vacanță

Criza financiară bagă Bursa în vacanță

DISTRIBUIŢI

Conducerea Bursei de Valori București a suspendat ieri tranzacțiile, la ora 11:08, după ce piața s-a prăbușit, înregistrând scăderi ale cotațiilor de peste 10%, chiar 14,64% în cazul societăților de investiții financiare (SIF).
La momentul opririi tranzacțiilor, indicele general al Bursei era în cădere cu 10,68%, iar cotațiile celor mai lichide acțiuni se plasau cu 9,25% sub referință. De asemenea, cotațiile celor mai lichide 25 de acțiuni au picat cu 11,05%. La ora 11:08, titlurile companiilor din sectorul energetic erau tranzacționate la prețuri cu 10,26% sub cele de marți.
Lichiditatea Bursei era de 10,1 milioane lei (2,5 milioane de euro), valoare cu 31% mai mare comparativ cu rulajul din perioada similară a ședinței anterioare de 7,7 milioane lei (1,9 milioane euro).
Consiliul BVB a decis să mențină oprită ședința bursieră până la finalul zilei de ieri, tranzacțiile urmând să fie reluate astăzi, după programul normal, așa cum au dorit și majoritatea brokerilor.

Un răgaz pentru investitori

"Atât investitorii, cât și publicul larg nu trebuie să privească această decizie ca pe una care semnalează panică, ci ca pe una menită să dea un răgaz pentru a putea să evalueze mai clar decizia de a investi. Credem că un răgaz de câteva ore e binevenit pentru investitori. Reluarea tranzacțiilor se va face mâine și sperăm că în condiții mai bune", a declarat președintele Bursei, Stere Farmache.
Președintele BVB a afirmat că decizia de suspendare a tranzacțiilor a fost luată conform prevederilor regulamentului Bursei, întrucât "erau semnale că piața nu se va putea desfășura în condiții de ordine".
Bursele de acțiuni din întreaga lume au căzut ieri, din cauza intensificării temerilor privind intrarea în recesiune a economiei mondiale, în contextul celei mai grave crize financiare din ultimii 80 de ani și în pofida eforturilor guvernelor de a stabiliza piețele.
În cea de-a doua parte a ședinței de ieri, bursele și-au redus din pierderile semnificative înregistrate în prima parte a ședinței, după ce principalele bănci centrale din lume au anunțat o acțiune coordonată de reducere a dobânzilor de politică monetară.
Băncile centrale din Marea Britanie și Canada au redus dobânzile de politică monetară, cu 0,5%, alăturându-se Băncii Centrale Europene (BCE) și Rezervei Federale într-un efort coordonat de revigorare a sistemului financiar. China a luat de asemenea parte la inițiativă, reducând dobânda cu 0,27%. Banca Angliei a redus dobânda de politică monetară cu 0,5%, la 4,5%, iar Banca centrală a Canadei a scăzut rata de referință la 2,5%.
Rezerva Federală a redus dobânda la 1,5%, iar BCE s-a diminuat la 3,75%.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.