Home Economic-Financiar Cum îți pui Internet la firmă cu bani de la UE

Cum îți pui Internet la firmă cu bani de la UE

DISTRIBUIŢI

Ai o mică afacere și nu ai destui bani pentru un website de prezentare al companiei, conectarea la Internet prin conexiuni broadband, calculatoare, imprimante sau licențe software? Poți beneficia de bani europeni pentru astfel de proiecte finanțate în cadrul Axei prioritare III – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru sectoarele privat și public, din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE).
Proiectele sunt gestionate de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI) din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și urmăresc creșterea productivității întreprinderilor românești pentru reducerea decalajelor față de productivitatea medie la nivelul UE.
Axa III – TIC cuprinde trei domenii majore de intervenție, fiecare fiind structurat pe diverse operațiuni, respectiv tipuri de proiecte ce pot fi finanțate: susținerea utilizării Tehnologiei Informației, dezvoltarea și creșterea eficienței serviciilor publice electronice moderne, dezvoltarea E-economiei.
„Susținerea utilizării TIC“ vizează susținerea accesului la broadband și consolidarea infrastructurii tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC) și facilitarea accesului public la aceasta în special în zonele de eșec al pieței – zone rurale și mici urbane dezavantajate din punct de vedere al accesului la mijloacele moderne de comunicații.
Astfel, IMM-urile, microîntreprinderile și Organizațiile Non-Guvernamentale (ONG) pot obține sprijin pentru conectarea la Internet prin conexiuni broadband, achiziționarea de echipamente TIC, servicii conexe necesare, achiziționarea unui server și a soft-ului de operare necesar, achiziționarea licențelor software necesare operării calculatoarelor/laptop-urilor și pachetului software tip office, realizarea unui website și achiziționarea numelui de domeniu aferent, achiziționarea și implementarea soluției de semnătură electronică, informarea și publicitatea pentru proiect.
Rata maximă de co-finanțare este de 80% în cazul IMM-urile și 95% pentru ONG-uri.
Valoarea maximă a finanțării acordate pentru această operațiune este de 82.000 lei. Valoarea minimă a finanțării acordate: 7.000 lei pentru ONG-uri și microîntreprinderile care au între 1 și 3 angajați, respectiv 14.000 lei pentru microîntreprinderile care au peste trei angajați și pentru restul IMM-urilor.
Pentru a putea aplica, nu trebuie să mai fi beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimele 36 de luni. Mai mult, nu se califică nici cei care sunt implicați în prezent într-un alt proiect finanțat din bani europeni.
Regimul de ajutor de stat este asigurat printr-o schemă de ajutor de stat de minimis.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.