Contul curent al balantei de plati a inregistrat, in primele sapte luni ale anului, un deficit de 1,05 miliarde de dolari, cu 24,2 % mai putin decat cel consemnat in perioada similara a anului 2001, informeaza un comunicat al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Deficitul balantei de plati a crescut in luna iulie cu 141 de milioane de dolari, in principal ca urmare a majorarii soldului negativ al balantei comerciale cu 295 milioane de dolari.
Schimburile de bunuri au deteriorat balanta de plati
Schimburile de bunuri au contribuit in cea mai mare masura la deteriorarea balantei de plati, inregistrand in iulie un deficit de 291 milioane de dolari. La sfarsitul lunii iulie, soldul veniturilor avea un minus de 319 milioane lei, in timp ce transferurile au inregistrat un plus de 198 milioane lei, reprezentand un excedent, pe primele sapte luni, de 792 milioane de dolari.
Datoria externa pe termen mediu si lung s-a majorat de la inceputul anului cu 11,7% si s-a cifrat, la sfarsitul lunii iulie, la 13,11 miliarde de dolari.
Evolutie mai buna in august
Deficitul comercial a fost, de altfel, cel care de la inceputul anului a contribuit in cea mai mare masura la adancirea deficitului de cont curent, importurile crescand peste nivelul consemnat de exporturi. Situatia s-a mai remediat in cea de-a opta luna a anului. Astfel, deficitul comercial al Romaniei a fost, in primele opt luni ale acestui an, de 2,356 miliarde de dolari, in scadere cu 154,2 milioane de dolari fata de perioada similara din 2001, in conditiile in care exporturile au crescut cu 13,7% iar importurile cu 8,8%, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).
Exporturile lunii august au totalizat 1,192 miliarde de dolari, ridicand volumul total pentru ansamblul primelor opt luni la 8,746 miliarde de dolari. Luna august a consemnat o scadere a vanzarilor externe cu 10,9% fata de luna precedenta, nivelul fiind insa mai ridicat cu 22,8% fata de luna similara din 2001.
Textilele continua sa aduca valuta
Principala categorie de marfuri exportate au fost articolele de imbacaminte din materii textile, cu o valoare totala de 2,282 miliarde de dolari, in crestere cu 14,5% fata de primele opt luni ale anului trecut. Urmatoarele marfuri ca importanta in structura exporturilor au fost masinile si dispozitivele mecanice, aparatele electrice si cele de reprodus sunet sau imagine, cu 1,32 miliarde de dolari.
O pondere importanta au avut si produsele metalurgice – 1,1 miliarde dolari, incaltamintea – 785,8 milioane de dolari si produsele minerale – 745,9 milioane de dolari.
Tarile UE, pe primul loc si la importuri, si la exporturi
Cea mai semnificativa destinatie a exporturilor romanesti a ramas Uniunea Europeana, care a absorbit 68,6% din total. Partenerii comerciali cei mai semnificativi sunt Italia, a carei piata a primit 26,2% din exporturi, Germania – 16%, Franta – 7,9%, Marea Britanie – 5,4% si Turcia 4,5%.
Valoarea totala a importurilor a fost, in perioada ianuarie-august, de 11,102 miliarde de dolari. Achizitiile din surse externe au totalizat, in luna august, 1,362 miliarde de dolari, in scadere cu 23% fata de luna anterioara, dar in crestere cu 16,5% fata de luna august a anului 2001.
O pondere de 22,7% in structura importurilor, respectiv 2,515 miliarde de dolari, au detinut-o masinile si dispozitivele mecanice, aparatele electrice si cele de reprodus sunet sau imagine, urmatoarele categorii fiind articolele de imbracaminte, cu 1,885 miliarde de dolari, produsele minerale – 1,379 miliarde de dolari.
Romania a mai importat, in primele opt luni, produse chimice in valoare de 944 milioane de dolari si produse metalurgice insumand 805,6 milioane de dolari.
In ceea ce priveste sursele achizitiilor externe, Uniunea Europeana ocupa primul loc, cu 59,1% din totalul importurilor. Italia este principalul exportator catre Romania, cu 21,2% din total, urmata de Germania – 14,8%, Federatia Rusa – 6,5%, Franta – 6,4% si Marea Britanie – 3,9%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















